back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

15 ianuarie, 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Viața și activitatea politică a celui mai cunoscut poet român

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, este celebrată și ziua lui Mihai Eminescu. În 2025 se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai cunoscut poet roman, considerat cea mai influentă personalitate din literatura română.

Mihai Eminescu, născut cu numele de Mihail Eminovici, a publicat un singur volum în timpul vieții, denumit „Poesii”, în revista „Convorbirii Literare” (revista de la Iași) a societății Junimea (curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în 1863).

Viața lui Mihai Eminescu S-a născut în Botoșani, Moldova, pe 15 ianuarie 1850 și a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici (tatăl) și Raluca Eminovici (mama). Într-un registru al membrilor Junimii, data de naștere a lui Eminescu a fost notată pe 20 decembrie 1849, în timp ce în registrul școlii primare a fost consemnată data de 6 decembrie 1850, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți a fost trecută data de naștere de 14 decembrie 1849. Chiar și membrii familiei au susținut date de naștere diferite ale poetului.

Sora poetului, Aglae Drogli, susținea data de naștere în ziua de 20 decembrie 1849, locul, comuna Ipotești, iar fratele său, Matei, data de 8 noiembrie 1848, ca localitate Dumbrăveni. A fost găsită și o psaltire mai veche, unde tatăl poetului notase: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.

Cu toate acestea, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind 15 ianuarie 1850, în Botoșani, așa cum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez din arhiva bisericii Uspenia din Botoșani. Și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și nu sunt cunoscute prea multe date din primii ani de viață. Începând cu clasa a III-a, în 1858, a urmat școala primară la Cernăuți, National Hauptschule, școala primară ortodoxă orientală.

La terminarea clasei a III-a a fost clasificat al cincisprezecelea dintre cei 72 de elevi, iar la terminarea clasei a IV-a a fost clasificat al cincilea din 82 de elevi. Între 1860 și 1861 a fost înscris la Obergymnasium din Cernăuți, liceu german.

În 1863 a părăsit cursurile, în ciuda notelor bune la învățătură, și nu s-a mai întors la școală. În 1864, elevul Mihai Eminovici a solicitat Ministerului Învățământului din București o subvenție pentru continuarea studiilor ori un loc de bursier, însă a fost refuzat pe motiv că nu mai era niciun loc vacant de bursier.

În același an a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoșani, apoi, peste puțin timp, a fost copist la comitetul permanent județean. În 1866 își face debutul în literatură Odată cu moartea profesorului de limba română Aron Pumnul, elevii scot o broșură, iar acolo apare poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici, privatist.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat