back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

36 de cupluri de aur, premiate de administrația locală din Pașcani – VIDEO

36 de cupluri de pascaneni care au implinit jumatate de secol de casatorie au fost premiate de Ziua Nationala a Romaniei, de catre administratia locala. Evenimentul, cu traditie, a avut loc in sala multifunctionala de la Primaria Pascani, incepand cu ora 13:30.

Cuplurile au intrat in cate doua serii, pentru a se evita aglomeratia, iar in sala au fost prezenti primarul municipiului, Marius Pintilie, viceprimarul, Cristian Ratoi, administratorul public, Mihai Claudiu Bodoasca, consilierul local, Mihaela Spiridon, consilierul primarului, Alexandru Dandu si inspectorul de la Compartiment, Sport, Cultură, Culte, Mirela Ancuta.

In deschidere, edilul a tinut un discurs si i-a felicitat pe cei prezenti pentru viata de familie si intreaga activitate de pana acum. Si-a cerut scuze pentru ca in acest an nu a fost organizat si un spectacol, din cauza pandemiei, insa si-a manifestat speranta ca de anul viitor viata sociala sa revina la normal pas cu pas, iar editia viitoare sa fie organizata mai cu fast.

Pascanenii au primit flori, diplome si cate 500 de lei fiecare cuplu.

In acest an, administratia locala a platit si un fotograf profesionist pentru pozele cu fiecare cuplu. Intr-un spatiu amenajat cu bannere cu Primaria si Consiliul Local Pascani, fiecare cuplu de aur a facut o fotografie cu edilii locali, care va fi trimisa acasa in zilele urmatoare.

Aniversarea celor 50 de ani de căsătorie
1 decembrie 2020

NR.
CRT NUMELE ŞI PRENUMELE
1. AMARIEI VASILE și MARIA
2. ATOMEI ION și VALENTINA
3. ATOMEI MIHĂIȚĂ și DOINA
4. BLAJ FRANCISC și MONICA
5. BLAȘCU DUMITRU și MARIANA
6. BRÎNZĂ EUGEN și FILOFTIA
7. BUGAN TOADER și MARIOARA
8. BURLACU IORDACHE și FLOAREA
9. CHIRIAC CONSTANTIN și MINA
10. CIURLICĂ CONSTANTIN și ELENA
11. CIURLICĂ COSTACHE și AURICA
12. COJOCARU GHEORGHE și ANGELICA
13. CREȚU MIHAI și ELENA
14. DOBRE IONEL și DORINA
15. ELEFTERIU IOAN și MARIA
16. FILIP GHEORGHE și GEORGETA
17. GOMEI MITICĂ și VALERIA
18. JITARU GHEORGHE și MARIA
19. LUNGU VASILE și RODICA
20. MARCU DUMITRU și MARIA
21. MOCANU PAVEL și PARASCHIVA
22. MOGLAN MIRCEA și MARIA
23. NEMȚANU ALEXANDRU și ELENA
24. NEȘTIAN GHEORGHE și MARIA
25. OLTEANU MOISE și MARIA
26. PÂNZARU VASILE și RODICA
27. PETREA DAN și AURICA
28. POPA IOAN și MARIA
29. SARAFINCIANU DUMITRU și FLORICA
30. SIDOR DUMITRU și RUXANDA
31. ȘERBAN COSTACHI și CATINCA
32. TĂRĂBOANȚĂ DORIN și ELVIRA
33. TEȘU VASILE și MARIA
34. URSACHE GAVRIL și AGLAIA
35. UNGUREANU ION și MARIA

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat