back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

A ajuns cu mașina în șanț după ce ar fi consumat substanțe psihoactive

Un sofer in varsta de 41 de ani a ajuns cu masina in sant, sambata, 30 ianuarie a.c., in jurul orei 21:00, in localitatea Soci, comuna Miroslovesti. Cand a coborat din masina, barbatul isi pierdea echilibrul, iar un alt sofer in tranzit i-a chemat pe oamenii legii.

Politistii l-au testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero alcool. In urma verificarilor, asupra lui a fost gasit un flacon de dimensiuni mici care continea o substanta.

Avand in vedere starea in care se afla, a aparut suspiciunea ca barbatul sa fi consumat substante interzise. Conducatorul auto a fost transportat la un spital pentru recoltare de probe biologice si a fost deschis un dosar penal.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 30 ianuarie a.c., un bărbat de 41 de ani, ar fi condus un autoturism pe DN 2, în comuna Mirosloveşti şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând într-un canal de colectare a apelor pluviale, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, însă întrucât existau suspiciuni că bărbatul ar fi fost sub influenţa unor substanţe psihoactive, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice.

Cercetările continuă” se arata intr-un comunicat de presa trimis de IPJ Iasi.

Conducatorul auto are dreptul de a conduce suspendat.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat