back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

A apărut modelul oficial de cerere pentru obținerea ajutorului de 500 de lei pentru rechizite și haine. Documentul trebuie depus de părinți până săptămâna viitoare

Și în următorii patru ani, elevii dezavantajaţi din învățământul de stat vor putea primi anual suma de 500 de lei, bani ce pot fi folosiți pentru achiziția de rechizite școlare și îmbrăcăminte. Autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță ce se aplică deja, o nouă schemă națională de sprijin pentru acești preșcolari și elevi, care să acopere patru ani: 2023-2027. Astfel, programul social “Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional” se va desfășura în continuare. De asemenea, autoritățile au publicat miercuri modelul oficial al cererii pentru acordarea sprijinului educațional, părinții putând depune documentul la școli până spre finalul săptămânii viitoare.

OUG 83/2023, aplicabilă din 13 octombrie, stabilește, de fapt, continuarea Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați, respectiv a programului social „Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional”.

După cum apare în ordonanță, se acordă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în cazul preșcolarilor și elevilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, valoarea acestora fiind de 500 de lei.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Niciun articol afișat