back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Accident rutier cu victime, la Blăgești. O mașină a ajuns în șanț – FOTO

Accident rutier cu victime, duminică, 24 septembrie, în jurul amiezii, pe DN28A, varianta ocolitoare a localității Blăgești. Două mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului, unul dintre autoturisme a ajuns în șanț. Cei prezenți au sunat de urgență la 112 pentru a cere ajutor medical dar și un echipaj de poliție.

Salvatorii ajuns la fața locului au găsit trei persoane rănite, iar după evaluarea medicală de la locul accidentului, două dintre acestea au fost transferate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal din Pașcani.

Accident rutier produs între 2 autoturisme, în localitatea Blăgești, localitate componentă a municipiului Pașcani. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime neîncarcerate, conștiente.
La locul solicitării se deplasează o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Pașcani. Iar de la SAJ Iași o ambulanță.
La locul solicitării sunt asistate medical 3 persoane. In urma evaluării medicale două persoane adulte, bărbat și femeie, sunt transportate la spital” transmite ISU Iași.

O femeie în vârstă de 69 de ani a suferit răni grave și a fost transferată la o unitatea medicală din Iași, iar un bărbatul a fost îngrijit de medicii pășcăneni și nu a necesitat internare.

Polițiștii pascaneni au început verificările pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul. Nici unul dintre șoferii implicați nu era băut.

De precizat este faptul că traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate în zonă până la eliberarea carosabilului.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat