back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Accident rutier grav la Strunga azi în zorii zilei. Cinci persoane implicate, trei fiind transportate la spital

Un accident rutier a avut loc în această dimineață în localitatea Strunga, județul Iași. Cinci persoane au fost implicate, dintre care trei au necesitat transport la spital, iar două au refuzat îngrijirile medicale.

UPDATE
La data de 25 august a.c., în jurul orei 05.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DE 583, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că o femeie, de 65 de ani, din comuna Dumești, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DE 583, în afara localității Strunga, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 62 de ani, din județul Bacău. În urma accidentului, patru persoane au fost rănite. Femeia de 65 de ani a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cel de-al doilea conducător auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Știre inițială
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, a precizat că o pasageră de 58 de ani, aflată pe locul din dreapta față, a fost încarcerată și prezenta traumatism toraco-abdominal, fracturi costale și suspiciune de pneumotorax (acumularea de aer între plămân și peretele toracic). Aceasta a fost preluată de echipajul de prim-ajutor și transportată la spital. De asemenea, medicul a precizat că, un alt pacient, șofer de 62 de ani, a fost de asemenea încarcerat și prezenta politraumatisme și o fractură de femur. El a fost transportat cu ambulanța pentru îngrijiri de specialitate.

„Cea de-a treia victimă transportată la spital este o pasageră de 68 de ani din celălalt autoturism, care prezenta politraumatisme și suspiciune de leziuni splenice. Alte două persoane, o femeie de 65 de ani și un bărbat de 68 de ani, au refuzat transportul la spital.

Conform medicului, toate cele trei victime internate sunt conștiente și se află în investigații la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat