back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Acțiuni de ordine şi siguranţă, de Paște

Poliţiştii ieşeni vor fi la datorie în această minivacanţă, pentru ca Sărbătorile Pascale Ortodoxe să fie petrecute în siguranță.

În contextul sărbătorilor religioase din aceste zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au dispus măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate şi în zonele lăcaşurilor de cult.

Astfel, aproximativ 300 de poliţişti ieşeni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

Cei mai mulți dintre colegii aflați la datorie în această perioadă sunt din structurile de ordine publică şi rutieră.

Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv și colegi de la alte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, criminalistică, arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi poliţişti din cadrul serviciului de acţiuni speciale.

Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi și cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. şi O.P.C. vor acţiona în piețe, centre comerciale, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în scopul de a proteja sănătatea cetățenilor și a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor accidente grave.

În vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 vă recomandăm ca deplasarea către lăcaşurile de cult sau alte zone de interes să se realizeze cu evitarea aglomerărilor.

În interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Reamintim că purtarea corectă a măștii de protecție în toate spațiile publice este obligatorie, inclusiv în zona lăcașurilor de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI WEEKEND LINIȘTIT!

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat