back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Ajutorul pentru familia cu copii se reduce dacă cei mici lipsesc de la școală

Din acest an, venitul minim de incluziune înlocuiește fostele ajutoare sociale, acesta având două componente: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii. Acordarea ajutorului pentru familia cu copii depinde, în primul rând, de un nivel redus al veniturilor, dar și de frecventarea școlii de către copiii familiei. Cu cât lipsește mai mult un copil provenit dintr-o familie beneficiară a ajutorului, cu atât mai mică este valoarea sprijinului de la stat.

De la începutul acestui an, persoanele care îndeplinesc o serie de condiții specifice pot beneficia de venit minim de incluziune, care, de fapt, a înlocuit fostele ajutoare sociale.

Potrivit Legii 196/2016, venitul minim de incluziune este compus din una sau două dintre următoarele ajutoare financiare:

  • ajutorul de incluziune;
  • ajutorul pentru familia cu copii.

Obținerea ajutorului pentru familia cu copii e condiționată, pe lângă existența unui venit net lunar mic, de cel mult 700 de lei pentru fiecare membru al familiei, de frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din respectiva familie.

Mai exact, după cum scrie în lege, “în cazul familiilor care au în întreținere copii de vârstă școlară, ajutorul pentru familia cu copii se acordă (…) cu condiția ca fiecare copil să fie înscris și să frecventeze fără întrerupere o formă de organizare a învățământului preuniversitar, respectiv învățământ cu frecvență (…), cu excepția celor care le întrerup din motive medicale”.

În cazul în care copiii familiei lipsesc de la școală, valoarea ajutorului se reduce în funcție de numărul de absențe:

  • cu 50% din cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pentru luna în care acesta înregistrează mai mult de 15 absențe nemotivate;
  • cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie pentru luna în care copilul înregistrează mai mult de 30 de absențe nemotivate;
  • cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pe perioada în care copilul întrerupe anul școlar, cu excepția situațiilor în care întreruperea este cauzată din motive de natură medicală;
  • cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pe perioada când copilul repetă anul școlar din alte motive decât cele de natură medicală.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat