back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Anunț umanitar! Ajutor pentru un băiețel din Boureni, Moțca care se luptă cu o tumoare la ficat

Micuțul Raul, un băiețel de doar 9 ani din satul Boureni, comuna Moțca are nevoie de ajutor urgent după ce a fost diagnosticat, de la o vârstă fragedă, cu o tumoare benignă la ficat.

A trecut deja prin prea multe greutăți, iar o viață frumoasă de copil zâmbitor și inocent s-a transformat în chin pentru Raul Baltag. A suferit două intervenții medicale în România, dar încă mai are nevoie de ajutor.

Ceea ce îl desparte de o copilărie fericită este un zbor de câteva ore până la o clinică din Turcia, unde Raul poate să facă cea de-a treia operație, dar suma de bani de care are nevoie este peste puterile părinților și se ridică la 18.000 USD.

Pentru a ușura povara grea de pe umerii micuțului luptător, se face un apel umanitar către toți oamenii cu suflet mare care vor să întindă o mână de ajutor și să doneze.

Menționăm că, în ultimele zile, pe Facebook s-a făcut inclusiv o pagină de susținere pentru micuț, „Împreună pentru a salva viața lui Raul”, iar până vineri, 25 iunie, s-a strâns suma de 5.159 Euro și 4.670 Ron.

 

Conturile la care se pot face donații:

Euro RO68BTRLEURCRT0598123201

RON RO21BTRLRONCRT0598123201

Titular cont : BALTAG CRISTINA

CIF BT : 5981232

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat