back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Asociația Super Tineri din Târgu Frumos, proiect pentru promovarea păstrătorilor de tradiții. Popas la familia Fotea din Feredeni – VIDEO

Asociatia Super Tineri din Targu Frumos a inceput un nou proiect de amploare. De aceasta data, pentru promovarea pastratorilor de traditii. Printre cei vizitati, se afla si familia Fotea din Feredeni, comuna Deleni. 

Parohia Feredeni, sub îndrumarea părintelui Dănuț Fotea și a doamnei profesor Iulia Fotea, ne-au primit cu o generozitate deosebită în curtea casei parohiale din Feredeni. Copii și tineri din Grupul Vocal Hurgheșelui și Ansamblul Folcloric Hurgheșul, gospodine și bunici ne-au pregătit dansuri, cântece și bucate alese și tradiționale, o șezătoare și o expoziție a satului.
Am fost și într-una dintre cele mai frumoase biserici de la sat, care deține obiecte de cult de colecție, puse în valoare de un preot cu har și pasiune pentru istorie. 
Familia Fotea reprezintă un exemplu de dăruire și iubire față de comunitate. Cu devotamentul lor, au creat un mediu în care tradițiile locale și cultura satului prosperă și continuă să fie transmise mai departe. 
Am decis să-i includem în proiectul Bun Comun (Common Good), care își propune să realizeze o hartă cu oameni care iubesc și valorifică folclorul și patrimoniul cultural din zona limitrofă Târgului Frumos.
Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, este coordonat de Asociația Casa d’Abóbora din Portugalia, fiind realizat în parteneriat cu SUPER TINERI (România) și ID20 (Slovenia)” precizeaza Asociatia Super Tineri, intr-o postare pe Facebook.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat