back to top
joi, decembrie 25, 2025
-4.6 C
Paşcani
Login

Astăzi încep primele internări la spitalul mobil COVID de la Lețcani

Rata de infectare cu virusul SARS-COV-2 creşte alarmant la Iaşi. Incidenţa în municipiul reşedinţă de judeţ a ajuns la 14,29 de cazuri la mia de locuitori, cifră record pentru perioada pandemiei.

Din cauza presiunii crescute pe zonele roşii ale unităţilor medicale destinate pacienţilor cu alte patologii, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a decis deschiderea Spitalului de la Leţcani. Acesta are disponibile peste 100 de locuri, 70 pentru forme uşoare şi medii de COVID-19 şi 40 la Terapie Intensivă. „Începând de astăzi, 1 februarie, vor fi internaţi primii pacienţi la unitatea modulară de la Leţcani care a fost închisă în urmă cu o lună din cauza adresabilităţii scăzute din acea perioadă. Aici vor fi internaţi direct, subliniez, şi nu transferaţi de la alte spitale, persoane care au diagnosticul de COVID-19. Cei care se adresează spitalelor pentru alte boli şi care ulterior sunt depistaţi cu infecţia cu SARS-COV-2, rămânâd pe zonele roşii ale secţiilor respective. Vom începe cu paturile pentru formele uşoare spre medii şi vom creşte treptat capacitatea, în funcţie de adresabilitate”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

Ieri, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase a stabilit echipa medicală şi gărzile pentru unitatea modulară de la Leţcani. De precizat este faptul că, dacă la Spitalul de Boli Infecţioase există echipă multidisciplinară dat fiind faptul că mulţi dintre bolnavii COVID prezintă boli asociate, la Leţcani nu există, dar medicii infecţioniştii ţin legătura cu medicii specialişti pe diferite specialităţi. Reamintim că Spitalul de la Leţcani reprezintă o investiţie de 13 milioane de euro. De-a lungul funcţionării, unitatea a înregistrat probleme la instalaţia termică şi electrică, precum şi la cea de oxigen. Mai exact, unitatea a fost închisă de două ori, iar în decembrie anul trecut a intrat în conservare din cauza numărului mic de pacienţi COVID existenţi la nivelul judeţului.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat