back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

ATENTIE! Capcana din facturile la electricitate: când nu beneficiaţi de compensare chiar dacă aveţi sub 255 kWh pe lună

Preţul compensat al energiei electrice depinde de consumul de anul trecut. Deşi nimeni nu a ştiut de această condiţionare până în martie, la adoptarea primei ordonanţe, marea majoritate a consumatorilor casnici s-au încadrat în plafonul de 300 kWh/ lună luat în considerare la facturarea din 2022. Anul acesta, plafonul a coborât la 255 kWh.
Toată Europa, nu doar România, aşteaptă cu înfrigurare sosirea iernii. O sursă de energie mai scumpă, fie că e vorba de electricitate sau de gaz, a devenit spectrul următorului sezon rece. Costul kilowattului este cel care dă frisoane.

Subiectul este deja la ordinea zilei, mai ales după cele două cazuri intens mediatizate cu facturi care depăşeau 6000 de lei, deşi consumatorii plăteau lunar 2-300 de lei. Ambele facturi, emise către filosoful Mihai Şora şi pe numele actorului Marius Manole, erau regularizări care vizau perioade mai mari de un an şi jumătate, emise de aceeaşi firmă, Enel. Aceasta a explicat că nu a avut acces la contoarele electrice în toată această perioadă şi că aşa a rezultat diferenţa de consum facturată. Totuşi, pe de o parte, o regularizare acoperă între 3 şi cel mult 6 luni, iar pe de altă parte, în orice contract de furnizare a energiei este menţionat accesul neîngrădit al reprezentanţilor firmei furnizoare la contorul electric.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI.RO

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat