back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Au dat şpagă 4000 de euro, apoi au făcut denunţ şi au fost condamnaţi cu suspendare. Urmează procesul celei care a luat mita

Soț și soție, doi ieșeni au ajuns să fie condamnați înainte ca cea căreia îi dăduseră șpagă să fie ea însăși condamnată. Cei doi au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Au fost condamnați cu suspendare pentru cumpărare de influență. Decizia în dosarul principal este așteptată abia peste două săptămâni.

Zilier și aflat în căutarea unui loc de muncă, Bogdan Băiceanu a fost pus în legătură de către un coleg de muncă cu Monica Oneață, angajată în cadrul registraturii primăriei Pașcani. În septembrie 2019, aceasta i-a promis că îi va găsi un loc de muncă în cadrul Poliției Locale a municipiului de pe Siret, în schimbul sumei de 2.000 de euro. S-a oferit să-i găsească și soției acestuia, Elena Băiceanu, un loc de muncă în cadrul registraturii Primăriei Pașcani, pentru încă 2.000 de euro. Le-a explicat că „așa se fac angajările pe posturile de bugetari”, că persoanele care nu dau bani nu au prioritate și că banii urmau să fie împărțiți între 4-5 persoane de care depindeau angajările.

Băiceanu a acceptat târgul. I-a dus Monicăi Oneață copii după actele de identitate și cele de studii, dar și banii solicitați. După o săptămână, Oneață l-a sunat și i-a mai cerut 3.000 de euro. Băiceanu a refuzat, pentru că nu mai avea bani și și-a cerut banii înapoi. Atunci, a fost asigurat de Oneață că va încerca să rezolve angajarea și doar pentru cei 4.000 de euro primiți deja. Au trecut însă șase luni fără ca problema să fie rezolvată, așa că Băiceanu i-a cerut lui Oneață returnarea banilor. Femeia a început să-l amâne, solicitându-i să mai aștepte. I-a dat până la urmă înapoi soției lui Băiceanu 2.000 de euro, dar atât. În cele din urmă, după aproape doi ani, cei doi soți au denunțat-o.

Denunțul a dus la deschiderea unui dosar penal pe numele Monicăi Oneață, pentru trafic de influență. De altfel, soții Băiceanu nu fuseseră singurii înșelați. Dar și soții Băiceanu au ajuns în fața instanței, pentru cumpărare de influență, în două dosare separate. Pentru contribuția lor la soluționarea cauzei principale, procurorii au acceptat încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției. Urmare a acestora, Elena Băiceanu a fost condamnată în mai la un an și 4 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani. Aceeași pedeapsă a fost stabilită marți de magistrații Tribunalului și pentru Bogdan Băiceanu.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat