back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1.1 C
Paşcani
Login

Autostrăzile Moldovei, scoase de la finanţare prin PNRR? Obiecții ale Comisiei Europene

Comisia Europeană a criticat sumele mult prea mari propuse de România pentru infrastructura rutieră. „Noi ne menţinem punctul de vedere că este o alocare necesară, pentru a demara autostrada spre Moldova“, a declarat ieri ministrul Proiectelor Europene.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat ieri, la Digi24, că în discuţiile de la Bruxelles cu Comisia Europeană, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a fost respins, ci oficialii europeni au avut mai multe observaţii. Ministrul susţine că în privinţa banilor din PNRR pentru construcţia de autostrăzi, Comisia consideră că alocarea este „foarte mare“, însă negocierile continuă. Precizările au fost făcute după ce vicepremierul Dan Barna a anunţat că partea de irigaţii din PNRR a fost respinsă de Comisie, iar preşedintele a anunţat că va avea o discuţie luni cu toţi cei implicaţi în PNRR.

„Comisia Europeană a avut observaţii. Luăm acele componente care au fost propuse public şi trebuie dezvoltate în componente tehnice. Fiecare componentă are zeci de pagini. Am trimis la Bruxelles cam 1.000 de pagini peste care Comisia se uită. După observaţiile lor, aducem modificări, negociem. Toate ţările fac aşa fiind un mecanism nou şi e un proces de negociere. Nu vreau să dau detalii, dar vă asigur că se munceşte intens. Este un fake news care circulă că Comisia ar fi respins PNRR. PNRR nu a fost respins. Comisia Europeană are 2 luni de evaluare şi abia atunci va vorbi despre modificări, despre, doamne fereşte, respingere“, a declarat Cristian Ghinea.

Ministrul Proiectelor Europene spune că alocarea foarte mare pentru transportul rutier şi investiţii în infrastructură nu ar fi fost pe placul Comisiei Europene. Planul propune un buget de 4,5 miliarde de euro pentru proiectele destinate dezvoltării transportului rutier şi reţelei de autostrăzi.

„Eu sunt foarte liniştit, nu înţeleg tevatura şi emoţia publică“

„România este o ţară care propune o alocare foarte mare pentru transportul rutier. Comisia crede că este o alocare prea mare. Noi ne menţinem punctul de vedere că este o alocare necesară, pentru a demara autostrada spre Moldova, părţi din autostrada Transilvania, aici suntem într-un moment de negociere. Este un element de diferenţă în legătură cu impactul asupra mediului. Facem o analiză. În prima variantă a planului era o alocare mai mare pentru irigaţii. Dar discuţiile continuă şi pe acest subiect. Nimic nu este oficial. Nu sunt singurele domenii pe care Comisia a avut observaţii. Nu vă mai pot spune pe ce, pentru că suntem într-o negociere“, a declarat ministrul.

Acesta spune că varianta finală a planului ar putea fi trimisă până pe 30 aprilie.

„Eu sunt foarte liniştit, nu înţeleg tevatura şi emoţia publică. (…) La Cotroceni merg cu un raport complet al discuţiilor de la Bruxelles. Este un proces de lucru pe care l-am respectat, consens în coaliţie, consens cu preşedintele şi cât mai multă dezbatere publică“, susţine ministrul.

Ghinea este de părere că a fost „o decizie înţeleaptă“ când România a propus ca în prima variantă a PNRR să fie o supra alocare, astfel încât să poată fi scoase acele proiecte pe care nu există un acord cu Comisia.

Potrivit documentului pus luna trecută în dezbatere publică, Guvernul a bugetat prin PNRR cheltuieli de peste 41 de miliarde de euro, mai mari decât suma destinată României, aproximativ 29,2 miliarde de euro.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă propune un buget de 4,5 miliarde de euro pentru proiectele destinate dezvoltării transportului rutier şi reţelei de autostrăzi. Printre proiecte se află şi mai multe tronsoane din autostrăzile care ar urma să străbată Moldova – A 7 şi A 8.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat