back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1.1 C
Paşcani
Login

BILANŢUL RUTIER AL ANULUI 2020, ÎN JUDEȚUL IAȘI – Aproape șase mii de permise reținute

Prioritatea permanentă a poliţiştilor ieşeni, pe linie rutieră este reprezentată de prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi implicit creşterea gradului de siguranţă rutieră pentru toţi participanţii la trafic.

 

Astfel, în urma acţiunilor derulate pe drumurile publice din judeţul nostru, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, anul trecut au fost aplicate 64.852 de sancţiuni contravenţionale pe linie rutieră.

De asemenea, au fost constatate sau sesizate 1.098 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dintre care:

  • 514 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
  • 402 pentru conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,
  • 60 pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice,
  • 56 pentru punerea în circulaţie pentru conducerea unui auto neîmatriculat,
  • 55 pentru părăsirea locului accidentului, iar restul privind alte fapte.

În baza probatoriilor administrate de poliţişti, sub coordonarea procurorilor de caz, în cauzele penale mai sus prezentate au fost luate măsuri preventive, faţă de 146 de persoane, astfel:

  • 66 de persoane au fost arestate preventiv,
  • 17 de persoane au fost reţinute,
  • 16 de persoane au fost plasate în arest la domiciliu,
  • 47 de persoane au fost plasate sub control judiciar.

Reamintim că principalele cauze de producere a accidentelor rutiere, pe raza judeţului Iaşi sunt:

  • Traversare neregulamentară de către pietoni – 18%
  • Abateri comise de biciclişti -14%
  • Neacordare prioritate vehicule – 13%
  • Viteza neadaptată la condiţiile de drum – 12%
  • Nerespectarea distanţei dintre vehicule – 9%
  • Neacordare prioritate pietoni – 8%
  • Conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe – 5%

 

Pe parcursul anului 2020, pentru abaterile constatate, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce auto 5.935 de permise de conducere, dintre care:

  • 2480 de permise pentru depăşirea regimului legal de viteză,
  • 778 de permise pentru neacordare prioritate pietoni
  • 612 de permise pentru depăşiri neregulamentare
  • 332 de permise pentru alcool

Au fost retrase 1303 certificate de înmatriculare.

Acţiunile preventive ale poliţiştilor ieşeni continuă în trafic şi în anul 2021.

Doar împreună, conducători auto şi pietoni, prin respectarea regulilor de circulaţie, putem creşte gradul de siguranţă rutieră!

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat