back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Iași

Pensionarii din Iași care vor să beneficieze de tratament balnear sunt așteptați la Casa Județeană de Pensii pentru a verifica disponibilitatea locurilor. Instituția afișează periodic liste cu seriile de bilete și stațiunile unde mai există locuri libere, astfel încât cei interesați să își poată rezerva din timp un sejur.

Seria programată pentru data de 30 august este deja în curs de valorificare. În prezent, bilete disponibile mai sunt doar pentru stațiunea Nicolina, ceea ce înseamnă că persoanele interesate au șansa să prindă încă un loc în această rundă de distribuire. Pentru celelalte stațiuni, biletele au fost deja repartizate, iar listele rămân definitive.

Maria Andronache, director Casa de Pensii Judeteana Iasi:

„Seria din 30 august este in curs de valorificare. Deocamdata, bilete nerepartizate avem doar la stiaunea Nicolina. Deci pentru persoanele amatoare pentru seria de bilete din 30 august vor avea bilet asigurat”

Conform reglementărilor în vigoare, criteriile pe baza cărora se acordă biletele de tratament balnear, dar și nivelul contribuției financiare individuale a asiguraților și pensionarilor, sunt stabilite prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.

Maria Andronache, director Casa de Pensii Judeteana Iasi:

„Pentru alte statiuni nu avem bilete renuntate. Asteptam persoanele care au primit mesaj pe telefon sau sunt pe tabelul afisat la avizierul institutiei asteptam sa vina sa ia biletul alocat”

Astfel, pensionarii care au prins loc în seria din 30 august vor beneficia de un pachet complet de recuperare și refacere în stațiunile aflate sub coordonarea Casei Naționale de Pensii Publice.

Sursa TELE M 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat