back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

VIDEO – Biserica Sfânta Vineri din Pașcani va fi sfințită pe 18 mai. Șapte ierarhi sunt așteptați la evenimentul religios

Moment deosebit de important pentru comunitatea din municipiul Pașcani peste circa o lună de zile. Duminica, 18 mai, va avea loc sfințirea Bisericii Sfânta Vineri din zona Vale a orașului. Lăcașul de cult la care se lucrează neîntrerupt de 31 de ani a fost ridicat exclusiv prin efortul credincioșilor și sprijinul oamenilor de afaceri din comunitate, sub atenta îndrumare și dăruire a părintelui paroh, Costel Olariu.

După ani de muncă, jertfă și rugăciune, momentul mult așteptat se va desfășura în prezența a șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, semn al importanței deosebite a acestui moment.

După slujba de sfințire, credincioșii vor putea intra în Sfântul Altar pentru a se închina și a atinge Sfânta Masă, așa cum este rânduiala în cazul unei biserici nou sfințite.

Lucrările la biserică au început în 1991, odată cu punerea pietrei de temelie de către IPS Calinic Botoșăneanul, la acea vreme episcop vicar. Din cauza izvoarelor subterane descoperite pe amplasament, lucrările au fost sistate până în 1994, când părintele Costel Olariu a preluat parohia, venind de la Mănăstirea Văratec. De atunci, părintele s-a dedicat în întregime finalizării acestui proiect de suflet.

Biserica „Sfânta Vineri” este construită în stil tradițional moldovenesc, având o lungime de 33 de metri, simbolizând anii trăiți de Mântuitorul pe pământ, și o lățime de 9 metri, în semn de cinstire a celor nouă cete îngerești. Construcția este realizată din cărămidă, iar acoperișul este din tablă de cupru. Pictura interioară este de inspirație realistă, oferind credincioșilor o experiență spirituală profundă.

Părintele paroh Costel Olariu a fost implicat în ridicarea a șase biserici, dintre care patru au fost deja sfințite.

Un reportaj pe larg despre construirea și sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri”, numită și catedrala din vale a municipiului, puteți urmări pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat