back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Bisericile solicită ca cimitirele sa rămână în administrarea lor

Bisericile ortodoxe din cele cinci suburbii si din zona urbana a Pașcaniului solicită administrației locale darea în folosință gratuită a cimitirelor parohiale. Adresa a fost trimisă pe 28 februarie a.c.,  atât Primăriei municipiului cat și consilierilor locali.  Discuții pe această temă au avut loc și în cadrul consultărilor dintre reprezentanții Primăriei și preoți, de două ori pe parcursul anului trecut. In solicitare se arată că administrarea cimitirelor parohiale ar urma să rămână tot la biserici iar Primăria Pașcani să asigure doar administrarea noului cimitir aflat în construcție, pe baza unui regulament.

In momentul de fata proiectul, respins de doua ori la vot in legislativul local, este in procedura de modificare si completare, iar luna viitoare la fi supus aprobării Consiliului Local, odată cu cerere bisericilor pentru cimitire, conform precizărilor viceprimarului Cristian Rățoi.

 

Menționăm ca in momentul de fata lucrările la noul cimitir sunt in desfășurare. Va avea o capacitate de 930 de locuri si va fi amenajat pe strada Dragoș Vodă, pe o suprafață de 684 mp. Mai întâi trebuie  amenajat terenul si căile de acces pentru locurile de veci după care urmează sa fie construite clădirile anexe: capela, turn clopotniţă şi spaţii administrative – regim înălţime parter + un etaj, cu suprafaţă de 684 mp, etaj clopotniţă 22,25 mp si 43 locuri de parcare. In momentul de fata a fost finalizat gardul si primul nivel al clădirii administrative.

 

Contractul a fost semnat abia in anul 2023 dar lucrările au început spre sfârșitul anului.

Proiectul a fost început de fostul primar Dumitru Pantazi. El susține ca la finalizarea mandatului a lăsat documentațiile tehnice si urma sa fie organizată licitația pentru execuție. De-a lungul timpului a mai fost o încercare de amenajare a unui nou cimitir si de aprobare a unui regulament de administrare la propunerea consilierului independent Dionisie Afloroaei. Propunerile nu au fost aprobate la solicitarea primarului liberal Grigore Craciunescu.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat