back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Bugetele Pașcaniului au fost aprobate

Ședință importanta pentru legislativul pascanean. Întrunit in regim de urgenta pe 5 februarie de la ora 10.00 consilierii locali au dezbătut si aprobat, mai întâi in cadrul comisiilor de specialitate reunite,  apoi in plen,  bugetele administrației locale dar si cele ale instituțiilor subordonate financiar. precum si lista de investitii.

Este vorba despre bugetul Bibliotecii Municipale, cel al Casei de Cultura, cel de la Piață, Cantina de Ajutor Social, Clubul Sportiv Municipal Pașcani si al Spitalului Municipal de Urgenta. Toate au fost votate de către toți consilierii prezenți iar la bugetul general al  municipiului un singur consilier local s-a abținut de la vot, Sorin Olariu de la PMP.

Edilul municipiului a spus ca in acest an Pașcaniul ar avea un buget record si ca este posibil sa fie si mai mare in urma rectificărilor bugetare ulterioare, in funcție de semnarea unor contracte de investiți din fonduri europene. El a mai precizat ca este un buget bun si ca in acest an nu vor fi probleme pentru acoperirea cheltuielilor.

De cealaltă parte consilierii din opoziție au criticat  proiectul de buget propus de primar pe motiv ca veniturile estimate nu vor fi realizate si l-au acuzat pe primar ca risipește banii publici. Fostul primar consilierul Dumitru Pantazi a atras atenția ca pentru bunuri si servicii au fost rezervate aproape 35 milioane de lei, bani mulți, fără sa fie prezentată lista cu cheltuielile care urmează sa fie făcute.

Bugetul general a suferit câteva modificări in urma amendamentelor propuse de unii consilieri locali.  Consilierul Dumitru Pantazi a solicitat alocarea sumelor necesare pentru realizarea documentatiilor in vederea extindentii ratelor de  canalizare si gaz metan precum si pentru amenajarea de străzi si trotuare si branșamentul electric la Căminul Cultural de la Lunca. De asemenea, consiliera PSD, Liliana Pertu  a solicitat bugetarea unor documentatii pentru o rezerva de apa potabila si doua stații pentru apele uzate iar consilierul Mihai Dediu a solicitat reabilitarea monumentului eroilor din curtea Protopopiatului. In același context, consilierul Leonard Ursu a solicitat achiziționarea a doua containere modulare pentru Liceul Mihail Busuioc iar consilierul Vlad Macovei  a cerut renovarea grupurilor sanitare de la Liceul Nicolae Iorga. Ele au fost prezentate de liderul organizației, Dumitru Pantazi.

Menționăm ca de pe ordinea de zi a fost retras proiectul cu privire la darea in folosință gratuită a cimitirelor din Pașcani, parohiilor care le adminsitrewaza deja. Inițiatorul proiectului, viceprimarul Cristian Rățoi a spus ca sunt necesare modificări si a criticat lipsa de implicare a funcționarilor Primăriei.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat