back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Bugetul Pașcaniului, în dezbatere publică – VIDEO

Vineri, 7 martie, a avut loc dezbatare publică privind bugetul de venituri și cheltuieli din acest an al municipiului Pașcani. Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei iar informațiile au fost prezentate de primarul, Marius Pintilie, viceprimarul, Claudiu Bodoașcă și directorul economic, Angelica Labonțu. În debut, s-a discutat despre faptul că bugetul local pe acest este unul mai restrâns, dat fiind contextul național privitor la ordonanțele ce restricționează anumite cheltuieli.

Aleșii locali spun că au fost asigurate sumele necesare pentru investițiile aflate în continuare pentru primele șase luni ale anului, iar din a doua jumătate ar urma să fie făcute corecțiile necesare.

Ulterior, au fost detaliate, pe domenii toate proiectele care sunt deja în derulare, dar și planurile pentru investițiile viitoare. În linii mari, pentru Educație se are în vedere continuarea lucrărilor finanțate prin PNRR, începute deja în mai multe școli și grădinițe, pentru Sănătate s-a discutat despre finanțarea în continuare a lucrărilor la ambulatoriul Spitalului de Urgență, a proiectului cu privire la echipamentele pentru reducerea infecțiilor nosocomiale, dar și pentru documentațiile necesare pentru construirea unei centrale și amenajarea unor rezerve de apă.

La dezbatere au participat doar doi cetățeni ai municipiului și un consilier local.

Conform proiectului de buget, administrația locală și-a propus să realizeze în acest an venituri de peste 155 de milioane de lei, în condițiile în care veniturile realizate de anul trecut au fost de aproape 99,5 milioane de lei (57% din cele prognozate). În ceea ce privesc cheltuielile estimate sunt de peste 169,3 milioane de lei din care 27,9 milioane pentru cheltuieli de personal, 32,2 de milioane de lei pentru bunuri și servicii, 10,6 milioane pentru asistență socială, 24,3 milioane de lei pentru proiecte cu finanțare externă și 47,6 milioane de lei proiecte finanțate prin PNRR.

Deficitul din acest an este de 14,3 milioane de lei care va fi acoperit cu excedentul inregistrat la sfârșitul anului trecut.

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat