back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Burduja: Prețurile la energie rămân plafonate. Hidroelectrica scumpește curentul de la 1 aprilie, dar cu facturi mărite din iulie

Schema de plafonare a prețurilor la energie și gaze se prelungește, anunță Sebastian Burduja. Pentru electricitate, compensarea se va mai acorda încă trei luni, iar pentru gaze, un an. Patronatele au reclamat că ministerul Energiei nu ar avea toți banii pentru a susține măsura, asta pentru că există restanțe de anul trecut la plata furnizorilor. Ministrul Energiei spune că va primi sprijin de la Finanțe pentru a acoperi schema de plafonare. Tot o veste importantă pentru români: Hidroelectrica scumpește curentul de la 1 aprilie. Cei circa 500 de mii de clienți vor fi taxați pentru fiecare kWh consumat cu peste un leu, dar abia din luna iulie. Actualele tarife sunt cu circa 22-25% mai mici.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi la Digi24 că schema de compensare plafonare, la energie şi gaze, care a fost prelungită de Executiv, a asigurat, conform datelor Eurostat, al 5-lea cel mai mic preţ la energie electrică şi al 4-lea cel mai mic preţ la gaze pentru români, din întreaga UE, el adăugând că fără măsuri de plafonare, românii ar fi plătit facturi mult mai mari iarna următoare.

Astăzi, Guvernul României a luat decizia de prelungire a schemei de compensare plafonare cu 3 luni la energie electrică, deci până la data de 1 iulie, şi cu 12 luni la gaz. Prioritatea zero a Guvernului României este să-i protejeze pe români. Aceasta este motivaţia acestui demers”, a spus ministrul Energiei, după şedinţa de guvern. Sebastian Burduja a precizat că schema de compensare plafonare a asigurat, conform datelor Eurostat, al 5-lea cel mai mic preţ la energie electrică şi al 4-lea cel mai mic preţ la gaze pentru români, din întreaga Uniune Europeană.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat