back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul vechi pentru burse este abrogat. Astfel că rămân doar 3 tipuri de burse din 5, plus bursele pentru mame minore.

Este vorba despre bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice. Bursele de merit vor fi reduse ca număr, conform noilor condiții: doar pentru 15% din elevii fiecărei clase, cu condiția să aibă media între 9 și 10, potrivit ministrului Educației. Criteriile de note nu sunt în lege, acestea vor fi în metodologia-cadru de acordare a burselor care stabilește și cuantumul acestora și care urmează să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Exemple de calcul pentru bursele de merit într-o clasă, în funcție de numărul de elevi:

Număr elevi în clasă 15% calculat Burse de merit (rotunjit în sus)
20 3.0 3
21 3.15 4
22 3.3 4
23 3.45 4
24 3.6 4
25 3.75 4
26 3.9 4
27 4.05 5
28 4.2 5
29 4.35 5
30 4.5 5
31 4.65 5
32 4.8 5
33 4.95 5
34 5.1 6

Bursele pentru olimpici dispar, la fel și cele de reziliență. Ministrul Daniel David a avut și un mesaj pentru olimpicii internaționali, după ce a decis să le taie bursele de excelență:„ din premiul primit îți permiți cu siguranță să-ți dai tu o bursă de merit în fiecare lună”, a spus acesta.

Valoarea burselor rămâne la fel ca anul trecut, conform ministrului Educației: 450 de lei bursa de merit și 300 de lei bursa socială, în anul școlar 2025-2026.

Redăm forma articolului din legea 141/2025 privitor la burse:

„După articolul 108 se introduce un nou articol, art. 1081, cu următorul cuprins:

„Art. 1081. — (1) Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse. Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.

(2) Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar de stat sunt:

a) bursă de merit;

b) bursă socială;

c) bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul profesional.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:

a) burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;

b) burse tehnologice, pentru elevii care frecventează învățământul profesional, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

(4) Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu caracter personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat