back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Camelia Ciornia, aleasă prim-vicepreşedinte al Ligii aleşilor locali PMP (P)

 

Aleşii locali PMP din judeţul Iaşi vor fi reprezentaţi la nivel naţional de către Camelia Ciornia, consilier local al Municipiului Iaşi. Aceasta a fost aleasă în funcţia de prim-vicepreşedinte al Ligii aleşilor locali (LAL) PMP, în cadrul Colegiului Național Extraordinar, eveniment de amploare care a avut loc sâmbătă, la Parlament şi a adunat peste 1.500 de aleşi locali şi membri PMP din toată ţara.
“Această funcţie mă onorează şi mă responsabilizează în faţa tuturor colegilor din PMP, al treilea partid ca număr de aleşi locali, la nivel naţional. Noi, cei aleşi în conducerea naţională a Ligii Aleşilor Locali vom deveni vocea a aproape 2.200 de consilieri locali, judeţeni, primari, viceprimari. Nu este uşor să schimbi modul în care administraţiile publice funcţionează de atâţia ani de zile, dar propunerile PMP sunt necesare, sunt soluţii la problemele cu care ne confruntăm zilnic noi, ca aleşi locali, dar şi cele aduse la cunoştinţă de către cetăţeni. Ştiu că împreună cu viceprimarul Oraşului Hârlău Radu Sîrbu, preşedintele LAL a judeţului Iaşi vom face echipă bună şi vom reprezenta cu succes aleşii locali PMP”, a declarat Camelia Ciornia, prim-vicepreşedinte al LAL.
Organizaţia ieşeană a fost prezentă cu o delegaţie de 59 de membri, aleşi locali şi reprezentanţi ai structurii de conducere judeţene. “Liga aleşilor locali a fost un moment de restart pentru PMP, moment cheie care a arătat forţa noastră. Suntem oameni cu putere de muncă, care se implică activ în viaţa comunităţilor locale şi, mai important, suntem partidul care deţine toate atuurile pentru a crea o alternativă credibilă pentru ţară. România are nevoie de o forţă de dreapta care să dea o nouă perspectivă ţării iar PMP este soluţia. O dreaptă unită și curajoasă poate repune România pe drumul spre dezvoltare, iar PMP este deschis la dialog cu toți cei care prețuiesc aceleași valori și respectă principiile unei societăți democratice”, a completat preşedintele PMP Iaşi şi preşedinte executiv la nivel naţional, Petru Movilă.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat