back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Campanie de ajutorare a familiilor nevoiașe, la Pașcani. Fiecare poate ajuta pentru „Masa Milostivului Teofil” – VIDEO

Platforma fiideajutor.ro lansează o inițiativă de strângere de fonduri pentru  familiile vulnerabile din municipiul Pașcani. Campania „Masa Milostivului Teofil” își propune să asigure câte un pachet alimentar săptămânal unui număr de 97 de bătrâni, bolnavi sau persoane aflate în dificultate, pentru a le alina din greutățile zilnice și a le arăta că nu sunt singuri. Valoarea unui pachet este de aproximativ 35 RON, iar credincioșii sau companiile care vor să se implice prin donații sau produse pot face acest lucru accesând www.fiideajutor.ro, Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 

În fiecare săptămână, Protopopiatul Pașcani, prin Asociația „Teofil cel Milostiv”, se îngrijește de familiile vulnerabile din oraș, oferindu-le, într-un gest de grijă și comuniune, atât mese calde, cât și meniuri reci, care să le mai aline din lupta lor din fiecare zi. La începutul fiecărei săptămâni, beneficiarii se adună la protopopiat pentru a-și primi pachetele, iar pentru cei care nu se pot deplasa, bunătatea ajunge la ușa lor.

„Avem un număr de 97 de beneficiari, plus sau minus, în fiecare săptămână, și încercăm să-i ajutăm, atât cât putem, cu ceea ce primim de la donatorii și sponsorii noștri. În general, cei care vin de aici și ne cer ajutorul au nevoie de o asistență socială de urgență pentru că nu au niciun venit sau sunt în situații de criză, în general familii cu mulți copii sau care nu au venituri sigure, bătrâni și bolnavi”, ne spune părintele Sergiu Adrian Andrei, Asistent Social al Protopopiatului Pașcani.

„Ne bucurăm că, prin intermediul unor persoane cu suflet bun și cu dorința de a face milostenie, am organizat acest program atât de necesar pentru familiile mai nevoiașe din zonă. Asociația «Teofil cel Milostiv» își desfășoară activitatea în cadrul protopopiatului de aproape un an de zile, timp în care am identificat persoanele vulnerabile care au nevoie de sprijinul nostru. Suntem de abia la început și mai sunt multe lucruri de făcut din acest punct de vedere. Există diverse grupuri de persoane vulnerabile, de la bătrâni singuri și fără ajutor, până la copii care nu sunt încă școlarizați și care au nevoie să fie sprijiniți. Ne dorim ca, în viitor, să ne extindem aria de binefacere pentru cât mai mulți semeni de-ai noștri, pentru ca, împreună cu oamenii de bună credință, să împlinim îndemnurile Evangheliei lui Hristos”, completează Părintele Protopop Gheorghe Muraru.

Masa Milostivului Teofil

Campania „Masa Milostivului Teofil”, dar și asociația care îi poartă numele, îl are ca model pe Ierarhul Teofil Herineanu, rămas în amintire prin spiritul său de dăruire și milostenie. Discreția care i-a marcat întreaga viață a păstrat multe dintre generoasele sale acte de ajutorare departe de ochii lumii. Cu toate acestea, rodul păstoririi sale și inima sa deschisă față de cei aflați în suferință din întreaga țară i-au adus recunoașterea drept „episcopul cel milostiv”. Inspirată profund de aceste valori sfinte, campania aspiră să împlinească tradiția de compasiune și de grijă nemărginită față de semeni, fiind nu doar un act de sprijinire, ci și un omagiu adus modului în care ierarhul și-a trăit credința prin fapte, inspirând generații de credincioși să umble pe calea milosteniei desăvârșite.

Obiectivul campaniei este acela de a asigura săptămânal mese reci și calde bătrânilor, bolnavilor și persoanelor aflate în dificultate din municipiul Pașcani. Un pachet complet ajunge la suma de 35 RON, iar credincioșii sau companiile care vor să se implice pot face acest lucru accesând www.fiideajutor.ro, Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Donațiile se pot face online, prin platforma donorbox sau direct pe fiideajutor.ro, prin PayPal sau prin transfer bancar (cu mențiunea „PAȘCANI”).

RON: RO27 BACX 0000 0030 1057 8064

EUR: RO70 BACX 0000 0030 1057 8066

USD: RO43 BACX 0000 0030 1057 8067

Banca: UniCredit Iași

Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor

Detalii: PAȘCANI

Cod SWIFT: BACXROBU BICT: BACXROBUXXX

*Inițiativa este inclusă în Proiectul „Mica Bucurie a Zilei” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ce își propune susținerea proiectelor din parohiile aflate în județele Iași, Neamț și Botoșani. Astfel, printr-o contribuție mică putem genera un impact mare în comunitățile aflate în nevoie.

***

Avem nevoie de oameni implicați, cu inimi generoase, iar dacă ai ajuns până aici, înseamnă că și tu ești unul din ei.

Alege să susții cauzele caritabile ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei prin fiideajutor.ro și devino sursă de inspirație pentru întreaga comunitate!

fiideajutor.ro nu este doar un site web, este punctul de întâlnire pentru toți cei care doresc să ofere din resursele, timpul și expertiza lor în sprijinul aproapelui, o punte între cei care au nevoie și cei care pot oferi ajutor. Mai multe detalii despre noi poți accesa aici

Fiecare vizitator are posibilitatea de a se implica activ în rezolvarea problemelor sociale prin donațiivoluntariatpromovare pe rețelele de socializare și oferirea de feedback, contribuind astfel la construirea unei comunități mai unite și mai solidare. 

Îți punem la dispoziție instrumente prin care poți dona online, rapid: de la donații online direct prin site, PayPal sau prin transfer bancar, până la redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit sau a 20% din impozitul pe profit.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat