back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Carantină: Din august, la întoarcerea în țară, statul va deconta doar cinci zile de concediu medical

În cazul persoanelor care pleacă în interes personal în țări în care este un risc epidemiologic, dacă la întoarcere este obligatorie carantina, statul va suporta numai costul primelor cinci zile de concediu de carantină, potrivit unei modificări aplicabile din august 2021.


Aceasta va fi o excepție de la regula de acum care prevede că toate zilele de concediu de carantină sunt suportate din banii statului. Totuși, pentru a se aplica efectiv, măsura are nevoie de norme ce vor fi date curând prin ordin de ministru.

„Prin excepție (…), indemnizația (…) se suportă pentru o perioadă de 5 zile din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în cazul în care se instituie măsura carantinei la întoarcerea pe teritoriul României, pentru o persoană care s-a deplasat în interes personal într-o zonă în care la momentul deplasării exista epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen (…)”, prevede Ordonanța de urgență a Guvernului 74/2021, regula urmând să se aplice efectiv de la 1 august 2021.

În mod normal, legislația în vigoare prevede că, dacă o persoană intră în concediul de carantină, indemnizația aferentă este suportată integral din banii statului, indiferent de perioadă. Deși concediul de carantină nu are o perioadă fixă, ne putem raporta orientativ la situația curentă cu epidemia de coronavirus, în care, la întoarcerea dintr-o țară cu risc mare de infectare, românii trebuie să stea cel puțin 14 zile în carantină (în acest exemplu, numai primele cinci zile de concediu vor fi suportate din banii statului).

Ordonanța nu detaliază lucrurile mai mult, urmând ca excepția să fie clarificată prin norme ulterioare de punere în aplicare. Teoretic, asta înseamnă că angajatorul va fi cel care va suporta indemnizația, începând cu a șasea zi de concediu de carantină, însă ar putea exista și varianta în care indemnizația nu se mai plătește deloc. Condițiile exacte vor fi stabilite prin ordin de către Ministerul Sănătății și de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cel puțin teoretic, înainte de 1 august 2021.

Conform preambulului ordonanței, vorbim de o măsură prin care statul vrea să „penalizeze” persoanele care se expun de bunăvoie unui risc de infectare, având în vedere că statul trebuie să le plătească atât cât stau în concediul de carantină, iar resursele sunt limitate.

Mai precis, se argumentează că excepția va fi „pentru a se responsabiliza persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni astfel factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu medical pentru carantină, pentru care din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se suportă indemnizațiile corelative.”

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat