back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Cât de închisă poate fi folia neagră de pe geamuri sau stopuri? Proces de referinţă pentru şoferi, la Iaşi: sentinţă surpriză

Un ieşean şi-a câştigat dreptul de a circula cu folie neagră pe geamurile maşinii şi cu stopuri închise la culoare. Şoferul fusese transformat în pieton de poliţişti pentru că ar fi încălcat normele rutiere în domeniu. Pe parcursul a două procese, a reuşit să obţină anularea sancţiunii. Sentinţa poate fi una de referinţă pentru numeroşii şoferi aflaţi în situaţii similare.

De loc din satul Zagavia, comuna Scobinţi, A.C.D. a fost oprit de poliţişti în primăvara anului trecut, în apropierea blocului Tarom, pe când se afla la volanul unui Volkswagen. Poliţiştii au constatat că automobilul avea aplicată o folie neagră pe geamurile laterale din faţă şi că stopurile fuseseră tratate chimic, aşa cum au consemnat în procesul-verbal.

La momentul respectiv, A.C.D. a menţionat la rubrica „obiecţiuni”, că nu tratase triplele în niciun fel. Totuşi, el a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 870 lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare al maşinii. Nemulţumit de decizia poliţiştilor, A.C.D. s-a adresat instanţei.

Conform legii, nu este permisă diminuarea transparenţei geamurilor aflate în câmpul de vizibilitate principal, respectiv parbrizul, luneta şi geamurile laterale faţă, dacă acest lucru duce la căderea semnificativă a vizibilităţii. Concret, transparenţa minimă pentru câmpul vizual principal trebuie să fie de 75%, iar pentru restul geamurilor, de 70%.

Acesta a fost şi principalul argument invocat de A.C.D. în favoarea sa. Folia aplicată pe geamurile laterale asigura o transparenţă de 88%, conform declaraţiei de conformitate emisă de service-ul care le montase, deci respectau normele. În privinţa stopurilor, A.C.D. a explicat că acestea nu mai erau cele originale.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat