back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Cazuri ieșite din comun – două ieșence au ajuns la Infecțioase cu mușcături: una de la o cămilă, alta de la un babuin. Unde s-a întâmplat?

Două ieșence sunt internate la spital, una mușcată de cămilă, alta de babuin, în timpul unei vacanțe. Potrivit dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, tinerele s-au prezentat la spital imediat după ce au revenit în țară, pentru evaluare și tratament de specialitate. Din fericire, intervenția medicală a făcut ca situația să se finalizeze fără complicații.

Medicul a explicat că tinerele sunt în afara oricărui pericol, deoarece s-au prezentat foarte repede la spital, imediat după revenirea în țară. Intervenția promptă a prevenit apariția oricăror complicații. Specialistul atrage atenția asupra importanței prudenței în interacțiunea cu animalele, fie ele sălbatice, domestice sau aflate în captivitate, mai ales atunci când manifestă comportamente anormale sau agresive.

Primul caz fatal de rabie din ultimii 13 ani
Aflându-se în vacanță, cele două tinere au avut neplăcerea de a fi mușcate de cele două animale, motiv pentru care au început imediat profilaxia antirabică. Niciuna dintre ele nu a prezentat simptome, iar evoluția a fost favorabilă. Este îmbucurător faptul că tot mai mulți oameni conștientizează riscurile asociate rabiei și importanța prezentării rapide la medic”, a declarat dr. Roșu.

În ultimele luni, în Iași s-au înregistrat mai multe focare și cazuri de rabie, atât transmise de animale domestice, cât și la animale sălbatice, precum șacalii sau lemurii. Cel mai grav incident a fost cel al unui bărbat de 44 de ani, care a decedat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, devenind primul caz fatal de rabie din ultimii 13 ani.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat