back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Ce grădinițe vor fi deschise în vacanța de vară la Pașcani. Părinții trebuie să depună cerere până pe 12 iunie

Anunț important pentru părinții din municipiul Pașcani care lucrează și au copii mici, iar vacanța de vară este o provocare pentru a se împărți între grija pentru micuți și muncă. În perioada 30 iunie – 14 august 2025, vor fi deschise două grădinițe, unde preșcolarii vor putea fi lăsați în siguranță.

Mai exact, în perioada 30 iunie – 14 iulie, permanența va fi asigurată de Grădinița cu Program Prelungit nr.3 iar în perioada 17 iulie – 14 august, va fi deschisă Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, cu locația Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1 din Vatră, conform precizărilor directoarei, Florentina Spridon. La rândul său, creșa va fi deschisă până la data de 31 iulie.

Este important de știut faptul că părinții trebuie să depună o cerere la secretariatul Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, care este în prezent relocată la școala din Fântânele dacă își doresc să îi aducă pe micuți în programul grădinițelor de vară. Este și un termen limită – 12 iunie.

Condițiile de înscriere sunt puține și anume: copilul să fie înscris la grădiniță, taxele să fie plătite la zi, iar costurile sunt de 25 de lei/zi norma de hrană.

Totodată, organizatorii anunță se poate asigura hrana doar dacă sunt cel puțin 15 copii prezenți.

De precizat este faptul că de la mijlocul lunii august, toate grădinițele vor fi închise. O parte din timp, personalul va fi în concediu, iar în restul perioadei, se fac pregătirile pentru începerea noului an școlar din toamnă.

Programul urmează să fie publicat și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași, atât pentru Pașcani, cât și pentru celelalte orașe din județ.

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat