back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Ce puteți face ca să evitați răcelile în perioada următoare? Sfaturile unui medic infecționist

La Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași sunt internați în prezent 160 de pacienți cu viroze respiratorii și doi pacienți cu COVID-19. Dr. Florin Roșu, managerul spitalului, afirmă că situația legată de viroze este, până în acest moment, sub control și se încadrează în tiparul obișnuit al sezonului.

„Pacienții nu prezintă forme severe, însă cei care necesită supraveghere au comorbidități și diverse afecțiuni respiratorii ce impun monitorizare timp de cel puțin trei zile în spital”, a declarat medicul.

Se recomandă consumul de fructe

Dr. Florin Roșu precizează că pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii, este esențial să adoptăm câteva măsuri simple, atât în familie, cât și la locul de muncă. În primul rând, alimentația de sezon joacă un rol important. Consumul de fructe și legume de sezon, cum ar fi merele, aduce un aport benefic de vitamina C, care stimulează sistemul imunitar și oferă protecție în fața virozelor. Indiferent de sezon, fructele și legumele proaspete contribuie la întărirea organismului. Aceasta spune că o altă modalitate de protecție o reprezintă purtarea măștii de protecție atunci când manifestăm simptome specifice virozelor respiratorii. Această măsură simplă, alături de responsabilitatea civică, ne ajută să îi protejăm pe cei din jur. Atât adulții, cât și copiii ar trebui să evite contactul strâns cu ceilalți în perioada de boală, chiar și în cadrul familiei, și să beneficieze de câteva zile de recuperare prin concediu medical. De asemenea, este important să avem grijă la variațiile de temperatură dintre spațiul de acasă și cel exterior, mai ales în această perioadă de tranziție între anotimpuri.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat