back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ce trebuie să faceţi pentru că taxa de salubritate să fie mai mică. Primarul anunţa şedinţa extraordinară pentru clarificări

Probleme serioase privind aplicarea taxei de salubritate pentru persoanele juridice la Paşcani.

Unele dintre ele au fost înştiinţate că trebuie să plătească sume uriaşe faţă de facturile achitate la societatea păşcăneană de salubritate.

Altele trebuie să achite mai puţin sau sume comparabile cu cele de până acum.

Totul a pornit de la interpretarea diferită a aceluiaşi regulament aprobat de consilierii locali prin HCL 29 din 26 februarie a.c. Pe baza acestuia, agenţii economici trebuia să depună până pe 31 mai o declaraţie pe proprie răspunde în care să arate domeniul de activitate, numărul de salariaţi şi suprafaţa spaţiului afectat activităţii economice.  De asemenea la baruri şi restaurante trebuia trecut numărul de scaune, la spitale numărul de paturi iar la şcoli numărul de elevi.

Cei care au declarat toată suprafaţa, clădirilor, birourilor, magazinelor sau restaurantelor au primit la plata o taxă uriaşă de salubritate. Cei care au declarant doar suprafeţele afectate activitatilor generatoare de deşeuri menajere, cum ar fi de exemplu birouri, vestiare, etc au de plată sume mult mai mici – vezi lista mai jos. De asemenea cei care nu au depus încă declaraţiile au primit note de impunere din oficiu pe baza datelor aflate deja la dispoziţia Finanţelor Locale cu sume la fel de mari de plată.

S-a ajuns la acesta situaţie deoarece atât în regulament cât şi în declaraţia fiscală care trebuie completata se vorbeşte doar de declararea suprafeţelor, fără să fie specificate care dintre ele. Mai mult Primăria Paşcani nu a făcut nici o campanie de informare privind modul de aplicare a taxei de salubritate pentru persoanele juridice iar functionarii de la Finanţele Locale te îndemna să completezi ce vrei. În acest context multe societăţi au ajuns să treacă întreaga suprafaţă a spaţiilor deţinute, de frică să nu răspundă penal pentru declaraţii false aşa cum se specifică chiar în document.
Pentru a rezolva acesta problemă reprezentanţii Primăriei Paşcani încearcă, măcar acum, să clarifice lucrurile. Ei îi îndeamnă pe agenţii economici nemulţumiţi să depună declaraţii rectificative în care să fie trecute doar suprafeţele generatoare de gunoi menajer şi numărul de angajaţi. În acest fel taxa de salubritate ar urma să fie recalculata şi sa scadă semnificativ.
Aşa s-a întâmplat de exemplu la Kosarom unde după declaraţia rectificativă societatea are de achitat 30 933 lei, nu 92800 cât primise impunerea la plată.
De asemenea primarul municipiului a anunţat că problema ar urma să fie discutată într-o şedinţă extraordinară pentru a fi aduse clarificări şi chiar modificări la regulamentul privind colectarea taxei de salubritate.
Modul de aplicare a regulamentului, cu două unităţi de măsură, i-a luat prin surprindere şi pe consilieri mai ales pe cei care au afaceri, ceea ce demonstreaza că nici ei nu au înţeles ce au votat. De asemenea cei din opoziţie, care nu au votat taxa de salubritate, acum, dau vina pe administraţia locală. Şi unii şi alţii nu au făcut nici un efort până acum de a-i informa pe contribuabili cum este mai bine să procedeze.

Menţionăm că taxa de salubritate înlocuieşte plata serviciului de salubritate pe bază de factura. Nu doar la Paşcani ci în tot judeţul, cu exceptia municipiului Iaşi care va implementa noul sistem peste câţiva ani de zile.

Asta deoarece serviciile de colectare şi transport a gunoiului menajer va fi prestat de un operator regional desemnat prin licitaţie, la nivelul întregului judeţ iar gestionarea serviciului se face prin intermediul unei asociaţii judeţene – ADIS din care Pascaniul face parte.

Operatorul emite o factura lunară la plata, Primăriei Paşcani, cu titlu executoriu pe bugetul local. Factura este achitata din bugetul public apoi banii sunt recuperati de la persoanele fizice şi juridice. Populatia Pascaniului plăteşte încă de la 1 ianuarie 2018 taxa de salubritate, acum 8,06 lei de persoană pe lună, iar din banii adunaţi se acoperă doar o parte din factura.

Cealalta parte trebuie acoperită cu banii încasaţi din taxa de salubritate de la persoanele juridice. Ele vor achita câte 4,5 lei/lună pentru fiecare angajat, aproape jumătate cât persoanele fizice la care se adăugă şi sumele rezultate din suprafata spaţiilor declarate.

Cei care obteaza pentru plata în functie de cantitatea de gunoi generată urmează să depună în luna noiembrie a.c. o declaratie cu cantităţile colectate şi confirmate de operator iar apoi se face regularizarea taxei de salubritate. Sumele finale de plată nu vor fi mai mici decât 4,5 lei/lună pentru fiecare salariat.

TABEL TAXA SALUBRITATE

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat