back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

CE TREBUIE SA STII CA BICICLIST PE DRUMUL PUBLIC

 

Cunoașterea și respectarea legislației incidente bicicliștilor îți pot salva viața! Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi te informează cu privire la tot ce trebuie să știi pentru a circula cu bicicleta pe drumurile publice.

Tot mai multă lume preferă să folosească bicicleta pentru a se deplasa pe distanțe scurte. Mai ales în oraș, se dovedește a fi un mijloc de deplasare foarte eficient, cu multe avantaje.

Ce trebuie să știi dacă vreisă circuli cu bicicleta pe drumul public?

În primul rând, pentru a putea conduce o bicicletă pedrumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani.

Nu este suficient însă. Trebuie să cunoşti regulile decirculaţie și să fii echipat corespunzător.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specialădestinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă. Se interzice circulația altor participanți la trafic pe pista pentru biciclete.

Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.

Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Pe autostrăzi este interzisă circulația cu bicicleta.

Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurilepublice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

Pe timpul circulației pe drumurile publice,conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

Cum trebuie să–ți echipezibicicleta?

În circulația pe drumurile publice, bicicleta trebuiesă fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, cu sistem de avertizare sonoră (se interzic echiparea și folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor).

De asemenea, pe timp de noapte, bicicleta trebuieechipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Totodată, bicicleta trebuie echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu,fluorescent-reflectorizante, de culoare portocalie, fixate pe spițele roților.

Alte obligații:

Se interzice conducătorilor de biciclete:

⁕ să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;

⁕ să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

⁕ să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

⁕ să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

⁕ să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

⁕ să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

⁕ să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

⁕ să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;

⁕ să circule pe aleile din parcuri sau grădinipublice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor;

⁕ să circule pe timp de noapte sau când vizibilitateaeste redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;

⁕ să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele defrânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

⁕ să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care, înainte de intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;

⁕ să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusă;

⁕ să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.

Pentru neîndeplinirea acestor obligații, ești pasibil de sancțiune! Respectă legea, pentru un plus de siguranță!

COMUNICAT DE PRESA – IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat