back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ce vârstă ai? Detalii despre pachetul de prevenţie 40+. Program gândit pentru cei care nu îşi verifică starea de sănătate

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) reamintesc că printre consultaţiile de prevenţie care sunt oferite de medicii de familie se numără şi cele destinate persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, care nu se află în evidenţe cu boli cronice şi nici nu manifestă semne de boală.

Aceştia spun că, din păcate, aceste persoane se adresează rar medicilor, doar în cazul în care au o problemă acută, riscând astfel să dezvolte diferite probleme de sănătate. Cei de la CJAS au explicat şi că nu este necesar ca pacienţii care au boli cronice să apeleze la acest pachet, pentru că ei deja se află în relaţie cu medicul de familie şi beneficiază de consultaţii periodice decontate pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei sau screeningul complicaţiilor. Astfel, pachetul pentru persoanele peste 40 de ani este destinat celor care nu au simptome de boală şi care nici nu îşi fac controale periodice.

„Tocmai pentru că aceste persoane se consideră pe deplin sănătoase, se adresează rar medicilor, doar în cazul afecţiunilor acute, riscând să dezvolte boli cronice «ascunse» (fără simptome) care să fie depistate de abia într-un stadiu avansat, în care pot apărea complicaţii, invalidităţi şi chiar decese premature, iar tratamentele să fie dificile, dureroase şi costisitoare, sau chiar ineficiente”, au precizat reprezentanţii CJAS.

Cei de la CJAS spun că prin aceste pachete de prevenţie se doreşte atât încurajarea persoanelor peste 40 de ani să îşi verifice starea de sănătate, dar şi implicarea medicilor de familie pentru a acorda consultaţii preventive, în cadrul cărora să evalueze comportamentele cu impact asupra sănătăţii, cum ar fi consumul de alcool, fumatul, dieta sau activitatea fizică.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat