back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Cel mai scump spital mobil din România intră în conservare. Autorităţile locale nu-l mai pot susţine financiar

Spitalul Mobil de la Leţcani, unitate care a costat 13 milioane de euro (fiind cel mai scump spital de acest fel din România) şi a stat mai mult închisă în perioada pandemiei va trece sub administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Spitalul mobil de la Leţcani va intra în următoarea perioadă sub administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, după ce asociaţia Euronest a reziliat contractul de comodat cu Spitalulul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.    Proiectul de hotărâre a fost aprobat în cadrul unei şedinţe de Consiliu Judeţean, iar spitalul va rămâne în conservare până la următoarea urgenţă medicală.    „Înţeleg că au fost discuţii şi cu ceilalţi membri ai Euronest (CJ Neamţ), ca spitalul să treacă la ISU, pentru a putea acoperi mai uşor cheltuielile de mentenanţă şi ulterior de operaţionalizare în caz de vreo altă pandemie sau forţă majoră”, a declarat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.    Hotărârea a fost luată din cauza costurilor ridicate de funcţionare, care vor trece acum către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Spitalul mobil, care va intra în conservare, ar putea fi totuşi redeschis în următoarea perioadă, în valul patru al pandemiei.    „Noi ca şi entitate medicală suntem dotaţi la standarde europene. Laboratoarele de analize duc actul medical la nivel european. Aparatura a fost depozitată în condiţii optime pentru a fi protejată din toate punctele de vedere”, a spus Florin Roşu, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.    Dupa preluarea de către ISU Iasi, Spitalul modular Leţcani va face parte din rezerva naţională de protecţie.   „Procedura de predare-primire este în curs de iniţiere, iar modul de operaţionalizare a acesteia va fi stabilit după terminarea recepţiei de către o comisie de specialişti formaţi în domeniu. Suportul logistic al spitalului va fi asigurat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar actul medical va fi interprins de către cadre medicale detaşate prin ordin al comandantului intervenţiei la nevoie”, a spus Ionel Roşu, purtător de cuvânt ISU Iaşi.

Sursa Adevarul

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat