back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Circulația rutieră pe strada Ceferiștilor din Pașcani va fi închisă parțial în ziua de duminică

Anunț important pentru șoferii. În cursul zilei de duminică, 18 mai, traficul rutier pe strada Ceferiștilor va fi închis între orele 6 dimineața și 15:00 pe porțiunea de stradă de după intersecția de la VIOSAND până la intersecția cu strada Amurgului. De asemenea, circulația pe strada Mihai Eminescu va fi posibilă până aproape de intersecția, în dreptul intrărilor în parcările blocurilor. Aceste măsuri sunt luate în contextul evenimentului anunțat pentru sfințirea Bisericii Sfânta Vineri din Pașcani.

Propunerea a fost aprobată doar de reprezentanții Primăriei și a Consiliului Local, nu și de cei ai Poliției Locale și Municipale, în cadrul ședinței comisiei de circulație rutieră ce a avut loc marți, 13 mai 2025.

Reprezentanții Poliției au solicitat ca în zona respectivă să nu fie interzisă circulația rutieră, ci să fie dirijată de agenții de circulație, pe toată perioada evenimentului pentru a nu fi blocat accesul la Piață și în parcarea de la biserică. Propunerea lor a fost respinsă.

La eveniment se așteaptă participarea a peste 4000 de persoane conform estimărilor organizatorilor. Accesul acestora la slujbă va fi permis doar în curtea bisericii și pe trotuar.

După ani de muncă, jertfă și rugăciune, momentul mult așteptat se va desfășura în prezența a șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, semn al importanței deosebite a acestui moment.

După slujba de sfințire, credincioșii vor putea intra în Sfântul Altar pentru a se închina și a atinge Sfânta Masă, așa cum este rânduiala în cazul unei biserici nou sfințite.

 

Lucrările la biserică au început în 1991, odată cu punerea pietrei de temelie de către IPS Calinic Botoșăneanul, la acea vreme episcop vicar. Din cauza izvoarelor subterane descoperite pe amplasament, lucrările au fost sistate până în 1994, când părintele Costel Olariu a preluat parohia, venind de la Mănăstirea Văratec. De atunci, părintele s-a dedicat finalizării acestui proiect de suflet..

 

Un reportaj pe larg cu privire la acest subiect poate fi urmărit pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV.

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat