back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Comisia Europeană vrea să impună o taxă digitală pentru sute de companii

Comisia Europeană va propune în următoarele săptămâni o taxă digitală pentru a finanţa redresarea în urma pandemiei de COVID-19, care se va aplica la sute de companii, majoritatea europene, a declarat, vineri, Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală, pentru Reuters.

Într-o încercare de a sprijini creşterea şi de a trece la o economie mai digitală şi mai verde, cele 27 de state membre UE au fost de acord să se împrumute în comun cu 750 miliarde de euro pentru un fond de redresare post-pandemie.

Împrumutul va fi achitat în 30 de ani din noi taxe, inclusiv pe economia digitală şi emisiile de CO2.

Un număr de 130 de state au ajuns, joi, la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaţionale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, ”de cel puţin 15%”, a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Vestager a salutat acordul, dar a precizat că UE va iniţia taxa sa digitală, deşi nu a precizat la ce nivel va fi.

“Dacă putem obține un sprijin total și să implementăm taxarea iar dacă autoritățile fiscale au resursele pentru a încasa taxele, atunci, unele dintre companiile care plătesc foarte puține taxe sau deloc astăzi, vor contribui în societățile unde își derulează afacerile”, a declarat ea pentru Reuters.

Oficialul a explicat că taxa digitală a UE are obiective diferite faţă de ce s-a stabilit la reuniunea OECD, iar domeniul de aplicare „este mai extins”, transmite Agerpres.

„În timp ce impozitul stabilit de OECD este pentru cele mai mari 100 de companii, aceasta vizează mult mai multe companii. Taxa digitală va afecta în principal firmele europene, dar şi pe altele”, a declarat Vestager.

„Apreciez că pentru o companie, indiferent cum îl numești, este un cost”, a mai spus ea, adăugând că firmele ar trebuie să vadă acest lucru ca un cost normal în a face afaceri în Europa.

Aceasta a refuzat să ofere detalii despre ce companii vor fi afectate sau de amploarea taxării. Comisia a stabilit momentan data de 14 iulie pentru a face anunțul.

Cum vrea UE să finanțeze datoriile redresării economice post-Covid

Liderii UE au convenit, anul trecut, asupra unei datorii comune a blocului, din care să fie finanțate cele 750 de miliarde puse la dispoziția statelor membre pentru redresarea post-COVID-19, însă aceștia au evitat în mod convenabil discuțiile cu privire la modul în care va fi rambursată suma.

Comisia Europeană a început să pregătească o propunere de a ridica o serie de noi taxe la nivelul UE pentru a rambursa sutele de miliarde în următoarele trei decenii. Dimensiunea pachetului de recuperare al UE a fost convenită la 750 miliarde euro, raportată la bugetele din 2018, dar asta înseamnă datorii curente de aproximativ 800 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, ajungerea la un acord privind noile impozite complexe va fi dificilă pentru liderii Uniunii.

„Toate statele membre au opinii diferite, abordări diferite”, a recunoscut comisarul european pentru buget, Johannes Hahn. „Și de aceea propunerea pentru noi impozite trebuie să fie una echilibrată, care să poată fi acceptată în cele din urmă de toate statele membre”, a mai declarat acesta.

În cazul în care introducerea unor noi taxe nu reușește să adune consens, opțiunile de rezervă sunt de a rambursa subvențiile de-a lungul anilor prin creșterea plăților către bugetul UE sau, alternativ, prin reduceri bugetare.

Comisia declara că opțiunea sa preferată de a rambursa subvenții de peste 400 miliarde de euro, plus costurile dobânzilor, este colectarea de noi impozite care intră în bugetul UE, cunoscute sub numele de „resurse proprii”. Cealaltă parte a fondului de recuperare, cu împrumuturi de până la 386 miliarde de euro, ar trebui rambursată de țările UE.

„Obiectivul nostru este de a face din acest an deja o propunere a sumei necesare, în jur de 15 miliarde de euro pe an”, declara comisarul Hahn la sfârșitul lunii aprilie. Această sumă, estimează Comisia, ar trebui să fie suficientă pentru a rambursa fondurile împrumutate până în 2058.

Extinderea schemei certificatelor de emisii, taxarea produselor venite din statele poluatoare din afara UE

Comisia lucrează la o propunere pentru două noi taxe, pe lângă cea digitală. Propunerea va include probabil o extindere a schemei blocului de comercializare a certificatelor de emisii și un mecanism de taxare suplimentară la frontierele UE a produselor care provin din țări terțe care sunt mari poluatori.

Se estimează că extinderea propusă a sistemului de comercializare a emisiilor va aduce aproximativ 10 miliarde de euro pe an. Propunerea, însă, se confruntă deja cu rezistența din partea mai multor țări, pe fondul îngrijorărilor că va crește costurile pentru industrie și gospodării.

Planurile pentru un impozit la nivelul UE care vizează companiile digitale ar urma să genereze 1,5 miliarde de euro pe an.

În cele din urmă, un plan de impozitare a anumitor importuri din țări poluatoare ar putea aduce venituri cuprinse între 5 și 14 miliarde pe an, în funcție de valoarea taxei, scrie Politico.

Dacă nu se poate găsi un acord între țările UE cu privire la aceste trei opțiuni, Comisia ar putea prezenta o propunere pentru alte noi taxe în 2024, a spus Hahn. Vara trecută, Comisia a prezentat o serie de idei, inclusiv o propunere de impozitare a multinaționalelor.

Dacă nu se poate conveni o nouă sursă de venit, alternativele pentru rambursarea fondului de recuperare sunt contribuții mai mari ale țărilor la bugetele viitoare ale UE sau scăderea cheltuielilor și implicit a bugetelor Uniunii.

Continuarea pe Digi 24

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat