back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Comuna Miroslava are mai mulți angajați decât orașul Târgul Frumos. 85% dintre ieșeni lucrează în șapte localități

85% dintre salariați sunt concentrați în doar șapte localități din județ.

Polarizarea forței de muncă în județul Iași rămâne extrem de accentuată: 85% dintre salariați lucrează în doar șapte localități. Municipiul Iași conduce detașat, cu peste 129.000 de angajați, în timp ce alte zone, precum Ruginoasa, resimt un declin dramatic. Datele publicate recent de Institutul Național de Statistică și analizate de „Ziarul de Iași” relevă faptul că anul 2023 a adus schimbări importante pe piața muncii din județ. În timp ce numărul mediu al salariaților din județ a crescut cu 4,7% față de 2022, unele localități s-au confruntat cu scăderi semnificative, iar altele au înregistrat creșteri record.

Ruginoasa, cândva o comună cu 815 angajați, a ajuns la doar 363, marcând cea mai mare scădere procentuală. În același timp, comune precum Lețcani și Ion Neculce au înregistrat cele mai dinamice creșteri, depășind media județeană. În județ, 85% dintre salariați se regăseau anul trecut în doar șapte din cele 92 localități ieșene, în timp ce în 11 comune numărul mediu al salariaților a fost sub 100.

Municipiul Iași domină piața muncii, urmat de Pașcani și Miroslava

Municipiul Iași, care adăpostește 40% din populația județului după domiciliu, a concentrat anul trecut 71,1% din numărul total de salariați. Astfel, numărul mediu al angajaților din municipiu a fost de 129.884. Următorul pe listă, Municipiul Pașcani, a avut un număr mediu de 10.348 de salariați, reprezentând 5,7% din totalul județului.

Pe locul al treilea s-a situat Comuna Miroslava, cu 5.342 de angajați, depășind orașe precum Târgu Frumos, aflat pe locul al patrulea cu 3.080 de angajați, sau Hârlău, care a ocupat locul șase, cu 2.028 de salariați. Comuna Lețcani a avut 2.554 de angajați (1,4% din total), clasându-se pe locul al cincilea, iar Valea Lupului, cu 1.753 de salariați, a ocupat poziția a șaptea, întrecând Orașul Podu Iloaiei, care a avut doar 1.499 de angajați (0,8% din total). Aceste șapte localități au însumat 85% din totalul salariaților județului, adică 154.989 dintr-un total de 182.643.

Todirești, comuna cu cea mai mică pondere a angajaților din județ

La polul opus, în 11 comune din județ, numărul salariaților a fost de ordinul zecilor. De exemplu, în Tansa, care are 3.150 de locuitori după domiciliu, doar 95 de persoane erau angajate. Comuna Drăgușeni, cu cea mai mică populație salariată, a înregistrat doar 52 de salariați dintr-un total de 1.456 de locuitori. Cele mai mici ponderi ale salariaților în totalul populației s-au observat în comunele Todirești, Scânteia, Șcheia, Prisăcani și Popești. De exemplu, în Scânteia, cu 14.853 de locuitori, doar 306 persoane aveau un loc de muncă. Todirești a avut cea mai mică pondere a salariaților, de doar 1,8%, cu 147 de angajați dintr-o populație de 8.244 de persoane. În statistica INS, numărul mediu al salariaților include toate persoanele angajate cu contract de muncă activ, calculat ca medie aritmetică pe întreaga perioadă de referință

Unde s-au înregistrat creșteri

Comuna Ruginoasa a înregistrat cea mai drastică scădere a numărului de salariați, cu un declin de aproape 56%, de la 815 angajați în 2022 la doar 363 în 2023. Alte scăderi au fost observate în Dolhești (-9,6%) și Scobinți (-2,9%). Totuși, în comune precum Ciohorăni, Mironeasa și Tansa, numărul salariaților a rămas constant. În alte 92 de localități din județ s-au înregistrat creșteri, variind între 0,3% și 11,1%.

Comunele cu cele mai mari creșteri procentuale au fost:

Lețcani (+11%),

Ion Neculce (+9,2%),

Mădârjac (+9%) și

Cozmești și Ungheni (fiecare cu +8,5%).

În Municipiul Iași, creșterea a depășit media județeană (+5,3% comparativ cu media județeană de +4,7%).

Iașul, în top 6 național la creșterea numărului de salariați

Numărul salariaților din Județul Iași a fost anul trecut de 182.643, în creștere cu 4,7% față de anul anterior. La nivelul țării, Iașul a înregistrat a șasea cea mai mare creștere a numărului de salariați, în condițiile în care, la nivelul țării creșterea a fost de 3%. Cea mai mare evoluție procentuală a numărului de angajați s-a înregistrat în Giurgiu (+6,2% față de anul precedent), în Bacău (+5,45%) și în Botoșani (+5,2%). De fapt, cinci din cele șase județe ale Regiunii Nord-Est s-au aflat între primele 11 județe cu cele mai mari creșteri. În afară de cele deja menționate, Suceava a avut a noua cea mai mare creștere (+4,2%), în timp ce Vaslui a fost pe locul 11 cu o creștere a numărului de salariați de 3,8% față de anul precedent. Județul Neamț, în creștere cu doar 0,2%, a fost pe locul 40 din 42, urmat de singurele județe din țară în care numărul salariaților a scăzut în 2023 față de 2022: Hunedoara (-0,1%) și Teleorman (-0,6%).

Peste jumătate dintre salariații din România (52%) se regăseau anul trecut în zece din cele 42 de județe (inclusiv Municipiul București). După capitală, acolo unde în medie au fost anul trecut 1.030.605 salariați, județele Cluj și Timiș sunt cele în care sunt cei mai mulți angajați cu carte de muncă din România.

Legendă: Numărul mediu al salariaților din Județul Iași a fost în 2023 de 182.643 persoane, al șaselea cel mai mare din țară

Deși discrepanțele economice rămân evidente, județul Iași confirmă poziția sa strategică în economia națională, cu o creștere a numărului de salariați peste media națională. Concentrarea forței de muncă în câteva localități mari subliniază nevoia de politici regionale care să stimuleze dezvoltarea uniformă.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat