back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Comunități școlare în sinergie. Dezvoltare personală și profesională în tandem

C.P. LICEUL SPECIAL „Moldova”, din Tg. Frumos, este unica școală din zona Moldovei care școlarizează elevi (de la clasa pregătiroare până la clasa a XII-a) cu deficiență de vedere și nevăzători, urmând programa școlii de masă. MISIUNEA  liceului este construirea unei comunități de învățare interactivă, în care elevi, părinți, profesori, colaboratori creăm un cadru prietenos și de încredere, unde fiecare dintre noi găsim calea spre reușită. Împreună explorăm încrederea, frumosul, starea de bine, experimentăm alegerile, învățăm despre lumea din jur, acționăm și ne comportăm moral inițiind proiecte în școală și în afara școlii.

În fiecare an ne dorim să venim cu oportunități și mijloace noi de formare personală și profesională, prin punerea în valoare a oamenilor resursă și a organizațiilor cu specific educațional.

În 2022 am realizat proiectul „Schimb de experiență în tandem” (finanțat de Asociația pentru Valori în Educație, ca premiu pentru Directorul anului pentru inovare, 2021), în care colegi de la Școala Specială Pașcani, alături de colegi de la Liceul Special „Moldova” s-au întâlnit într-un schimb de experiență și de bune practici, într-un cadru nonformal, la Ibănești, având alături reprezentanți ai Fundației pentru Comunitate, ai Școlii Încrederii, Mind Arhitect și Ovidiu Tuduruță, antreprenor și fost elev al școlii noastre.

În anul 2023, continuăm cu un program complex de învățare experiențială, care contribuie la creșterea calității actului educațional.

Astfel, în perioada februarie-iunie 2023, Liceul Special “Moldova” în colaborare cu Asirys SuperTineri implementează proiectul „Comunități școlare în sinergie. Dezvoltare personală și profesională în tandem”. Grupul țintă al fiecărui work-shop este reprezentat de 20 participanți – cadre didactice, didactic auxiliar, nedidactic, elevi de la Liceul Special „Moldova” (participarea fiind posibilă pe baza unui formular de înscriere) – și 10 invitați din comunitatea școlară locală. Ne propunem să punem în relație oamenii din comunitatea școlară cu lideri educaționali, de la care să învățăm paradigme educaționale moderne și să dezvoltăm strategii de dezvoltare personală și profesională, care promovează schimbarea în educație și care cresc calitatea actului educational. Proiectul a fost gândit într-o manieră complexă, cu sesiuni de workshop-uri, în care vom dezbate, analiza și integra informațiile furnizate de către specialiști, dublate de vizite în școli de succes, asociate comunității AVE sau comunități școlare de învățământ privat, din județul Iași și din țară.

În cadrul workshop-urilor vor lectura directori de școli premiați de Asociația pentru Valori în Educație  în anii 2021-2022: Petronela Petrea, Georgiana Livia Antoci, Adina Romanescu, Simona Voinescu. În cadrul acestui program vor participa, de asemenea, formatori SuperTeach, care ne vor familiariza cu conceptul Institutului Arbinger legat de Mentalitatea Deschisă în Educație – toate acestea cu scopul de a transforma modul de predare și relaționare cu elevii, astfel încât să aibă un impact asupra motivației pentru învățare a acestora. O avem invitată și pe doamna profesor Varvara Sângiorzan, director al Liceului Solomon Haliță, Sîngeorz Băi, facilitator AVE și al programului Edu Network (care își dorește să aducă sistemul educațional din România în top 10 Europa până în anul 2035).

Unul dintre partenerii importanți ai acestui proiect este Școala Încrederii, cu sprijinul cărora vom desfășura o vizită la Transylvania College, la finalul anului școlar. Liceul nostru face parte din programul “Școala Încrederii” din ianuarie 2021.

În cel de-al cincilea workshop sunt invitați specialiști din domeniul psihiatriei pediatrice și psihoterapiei  – Luminița David, medic specialist în psihiatrie pediatrică și lect. univ. dr. Oana Danilă, împreună cu care vom aborda tematica problemelor emoționale și a tulburărilor comportamentale sau de adaptare cu care se pot confrunta elevii.

Proiectul va fi finalizat cu un volum cu ISBN online, cu articole tematice relevante pe tematica propusă.

Instituții partenere:

Școala Gimnazială „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului, Școala Gimnazială „Elena Cuza”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială Popricani, Școala Varlaam Mitropolitul, Paradis International College, Liceul „Solomon Haliță”, Sîngeorz Băi, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Târgu Mureș și Transylvania College.

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat