back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Consilierii locali convocați în ședințe la Târgu Frumos și Hârlău. Iată ce urmează să aprobe

Legislativul orașului Târgu Frumos este convocat în ședință ordinară pe 26 februarie începând cu ora 14:00. Pe ordinea de zi sunt zece proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul orașului, Neculai Zugravu.

Pentru început, consilierii vor avea de aprobat un proiect privind stabilirea taxelor pentru închirierea terenurilor comercianților care vând flori și mărțișoare, dar și cu o serie de proiecte privind gestionarea domeniului public sau privat al orașului.

În aceeași ședință va fi supus aprobării noul regulament de funcționare al Consiliului Local dar și un regulament privind organizarea și funcționarea spațiilor de joacă și al parcurilor de distracții.

De asemenea, primarul a inițiat un proiect pentru înființarea unei asociații de proprietari din care va face parte și administrația locală pentru policlinica din oraș.

Ultimul proiect de pe ordinea de zi va fi acordarea suportului alimentar necesar pentru elevii de la Școala Ion Creangă din localitate.

De asemenea, în orașul Hârlău, legislativul local a fost convocat pe 27 februarie începând cu ora 11:00. Pe ordinea de zi sunt 11 proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul orașului, Radu Curcă.

Ședința va începe cu depunerea jurământului de noul consilier local, Nina Gavriloaiei, cea care va ocupa mandatul lăsat vacant de Minodora Ciobănița de la PNL. De asemenea, va fi modificată organigrama și statul de funcții ale Spitalului Orășenesc precum și componența comisiilor de specialitate iar doi consilieri locali vor fi desemnați în comisia de evaluare a performanțelor profesionale ale secretarului general al Primăriei.

În același context, urmează să fie aprobată lista cu solicitanții pentru o locuință ANL și o serie de documentații tehnice pentru investiții. La sfârșitul ședinței, va fi pusă în discuții concesionarea unei suprafețe de teren în centrul orașului ș i alegerea viitorului președinte de ședință pentru luna martie 2025.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat