back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Costurile proiectelor de investiții cresc. Consilierii pășcăneni, convocați în ședință luni, de la ora 09:00.

 

O nouă ședință importantă, în regim de urgență, în legislativul pășcănean. Consilierii au fost convocați pentru ziua de luni, 22 septembrie, începând cu ora 09:00. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre, trei dintre ele inițiate de viceprimarul Claudiu Bodască, în calitate de consilier local, și unul de primarul Marius Pintilie. Ședința va începe cu două proiecte privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere pe străzile pe unde circulă autobuzele pentru transportul public. Astfel, valoarea estimată totală a investiției a crescut de la 41.625.769 lei, așa cum a fost aprobată în 2024, la 49.491.679 lei. Mai exact, cheltuielile eligibile sunt de peste 42,2 milioane lei, iar cele neeligibile sunt estimate la peste 8,1 milioane lei. În cheltuielile neeligibile sunt cuprinse costurile pentru amenajarea sensurilor giratorii, dar și a intrărilor pe străzile secundare.

În aceeași ședință va fi supus aprobării și un proiect de actualizare a costurilor la proiectul de reabilitare energetică a corpurilor C3 și C4 de la Colegiul „CF Unirea” Pașcani. Valoarea totală a investiției a crescut de la 14.099.883 lei, așa cum a fost aprobată în august 2023, la 14.448.042 lei, iar cheltuielile neeligibile au crescut de la 1.507.227 lei la 1.855.386 lei. Lucrările sunt realizate în proporție de peste 90% și a fost făcută deja o recepție parțială.

Ultimul proiect de pe ordinea de zi este cel cu privire la aprobarea organizării rețelei școlare de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Pașcani. În municipiu sunt opt unități școlare de stat cu personalitate juridică, două unități de învățământ particulare și una extrașcolară.

Ordinea de zi

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului și cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții: „Modernizare transport public local (infrastructură rutieră reabilitată / modernizată, stații transport călători modernizate – autobuz și taxi, ITS)” – Bodoașcă Mihai – Claudiu, în calitate de consilier local  

2. Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare transport public local (infrastructură rutieră reabilitată / modernizată, stații transport călători modernizate – autobuz și taxi, ITS)” – Bodoașcă Mihai – Claudiu, în calitate de consilier local

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Renovare energetică Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” — Corp C3 și C4“, Municipiul Pașcani, județul Iași – Bodoașcă Mihai – Claudiu, în calitate de consilier local

4. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 197 din data de 26.11.2024 privind aprobarea organizării rețelei școlare de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza Municipiului Pașcani și aprobarea de denumire pentru unitățile de învățământ de stat și particular în anul școlar 2025 – 2026 – Pintilie Marius Nicolae, Primarul Municipiului Pașcani

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat