back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Cum a lovit moartea la Bălțați. Șapte povești de sub cearșafurile albe întinse pe câmp

Șapte morţi într-un groaznic accident în care au fost implicate trei maşini: un camion, o ambulanţă şi o dubă. Ziarul de Iaşi a stat de vorbă cu şeful Poliţiei Rutiere chiar la faţa locului. Din primele cercetări, vina ar fi a şoferului mastodontului de 40 de tone care ar fi acroşat o ambulanţă, apoi ar fi ajuns pe contrasens unde a făcut prăpăd. “Coliziunea dintre cele două e posibil să fi avut loc chiar pe linia dublă continuă de pe mijlocul şoselei. Sunt urme de frânare ale ambulanţei, deci nu era polei. Cel mai probabil, şoferul ambulanţei a observat că bena camionului a derapat pe sensul opus, nu a mai apucat să tragă de volan”, ne-a spus comisarul Mihai Şoric. Șase pasageri dintr-o dubă au pierit pe loc. Nici şoferul camionului nu a avut o soartă mai bună. O gravidă care se afla în ambulanţă a scăpat ca prin minune fără să fie rănită şi a născut un copil sănătos la Maternitatea “Elena Doamna”. Citiţi un reportaj dur, printre cadavre mutilate, aruncate pe câmp sau întinse pe şosea, în rândurile de mai jos:

Accidentul teribil de la Bălţaţi a îndoliat o întreagă comunitate. Au pierit taţi, soţi, fii ori prieteni. De asemenea, au rămas orfani copii din localitatea Boureni şi din Târgu Frumos. Scene teribile au avut loc la locul accidentului, care au putut fi văzute de coloane întregi de maşini care au trecut încet pe lângă eveniment: corpuri sfârtecate, pelerinaj al rudelor venite într-un suflet la faţa locului plângând şi sperând într-o minune că ai lor nu se află printre cei morţi. Chiar poliţiştii de la Rutieră erau şocaţi de eveniment, aceştia fiind nevoiţi să facă recunoaşterea victimelor în particular, cu rude, deoarece două dintre victime erau desfigurate. În concluzie, o zi tragică pentru judeţul Iaşi, care nu are parte de o infrastructură rutieră de calitate, dar nici decidenţi politici care să ceară la Bucureşti construcţia unor autostrăzi în Moldova.

Era încă noapte atunci când a venit informaţia de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi: şapte persoane inconştiente într-un accident la Bălţaţi. Accidentul avusese loc în jurul orei 6.30 dimineaţa. Afară abia se lumina, parbrizul maşinii era îngheţat bine. Am plecat în trombă, bifând în treacăt că şoseaua era umedă şi, pe unele porţiuni, îngheţată. Drumul european era, de asemenea, întunecat şi umed. Cu frică de polei, am tranzitat rapid Leţcani, Podu Iloaiei, iar afară se luminase. În Bălţaţi era coada de maşini. Tot atunci am primit primele imagini de la locul accidentului, în care se vedea grozăvia: corpuri omeneşti aruncate pe câmp, maşini cu gabarit contorsionate. Ni s-a ridicat părul pe spate instantaneu. O ambulanţă fără o roată se afla pe mijlocul şoselei, cu girofarul de sus încă licărind. Mult în spate, la aproximativ 100 de metri, în vale, ce mai rămăsese dintr-o autoutilitară. Toată partea din faţă era strivită, o bucată din lateral fusese tăiată cu foarfecul de către pompieri, pentru a scoate nenorociţii din interior. Unul câte unul, pompierii au aruncat victimele pe câmp, pe arătură. Desfiguraţi, unul fără picioare, un altul aproape că era neatins, la exterior. Alţi doi erau desfiguraţi, pe jumătate dezbrăcaţi. Toţi morţii erau îmbrăcaţi în haine lejere, în trening sau salopetă, semn că lucrau în construcţii. Din autoutilitară erau împrăştiate pe câmp scule, ţevi, şuruburi, bormaşine, şi altele. Imediat în spatele autoutilitarei, un camion cu botul sfârtecat de impactul îngrozitor. Cabina era schimonosită însă chiar în faţa camionului se afla corpul şoferului, acoperit parţial cu un sac alb. Groaznic de mutilat.

“Sunt urme de frânare ale ambulanţei, deci nu era polei”

La locul accidentului, mulţi poliţişti în verde reflectorizant se învârteau prin zonă cu o pungă de gunoi menajer în care adunau portofelele şi documentele de identitate ale morţilor scotociţi prin buzunare. Doi pompieri aprindeau două candele pe arătură, printre corpurile mutilate acoperite pe jumătate cu saci albi. Printre aceştia, un poliţist în civil arunca ordine celorlalţi în verde, cu priviri pierdute, livid la faţă. Mihai Şoric, şeful Poliţiei Rutiere Iaşi, părea şocat de scenă, părea să îi fie imposibil să se concentreze la cercetările de la faţa locului. L-am întrebat daca ştie de unde sunt morţii, a ridicat din umeri, refuzând să ne ofere informaţia. În schimb, a acceptat să ne explice dinamica accidentului groaznic din faţa noastră. „Din ce ştim până acum, accidentul a avut loc între o ambulanţă, care mergea spre Iaşi, şi un camion. Avea pacient. Din sensul opus, dinspre Iaşi, venea camionul. Coliziunea dintre cele două e posibil să fi avut loc chiar pe linia dublă continuă de pe mijlocul şoselei. Sunt urme de frânare ale ambulanţei, deci nu era polei. Cel mai probabil, şoferul ambulanţei a observat că bena camionului a derapat pe sensul opus, nu a mai apucat să tragă de volan. După ce camionul a lovit ambulanţa, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal autoutilitara. Cel mai probabil, circula chiar în spatele ambulanţei, şi nu a mai avut timp să evite camionul”, ne-a spus Şoric. „Este groaznic. Atât pentru cei care au murit, cât şi pentru cei lăsaţi în urmă”, a simţit el să completeze, uitându-se la pata mare de sânge scursă din corpul şoferului camionului.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat