back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Cum s-au infectat copiii morţi la spitalul din Iaşi. Sumele uriaşe investite pentru a preveni astfel de cazuri

Ies la iveală noi nereguli la Spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi. 8 copii ar fi murit, de fapt, după infectarea cu bacteria ucigaşă. Însă primul caz, confirmat în august, nu apare în raportul furnizat de spital. Alţi trei copii au murit la începutul verii, tot de la o bacterie luată din secţia ATI. Totul în condiţiile în care la Iaşi s-au investit cinci milioane de euro în aparatura care să prevină infecţiile. Un raport al Curţii de Conturi arată nereguli şi în ceea ce priveşte materialele sanitare şi firma de curăţenie angajată de spital.

Infecţiile cu Serratia ar fi apărut la spitalul Sfânta Maria din Iaşi încă din 17 august.

Prima pacientă afectată ar fi fost o fetiţă de câteva luni, care a murit la scurt timp după ce a fost transferată la Bucureşti. Al doilea caz ar fi fost confirmat pe 18 august, iar pacienta a fost mutată în alt corp al secţiei ATI. Infecţiile, prezentate de presa locală din Iaşi, nu apar în raportul spitalului. Documentul se referă doar la focarul din luna septembrie, care a dus la moartea a 7 copii.

Deocamdată, reprezentanţii spitalului şi ai Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi refuză să facă orice comentariu. Din Parlament, în schimb, vin noi acuzaţii.

10 copii au murit din cauza unor bacterii, printre care şi o fetiţă de 9 zile

„Avem acolo 10 copii care au murit din cauza unor bacterii nosocomiale, nu şapte. Din luna iune au mai avut un focar acolo de Klebsiella care a luat viaţa altor copii” a spus deputatul Emanuel Ungureanu.

Printre cei trei copii care au murit atunci s-a numărat şi o fetiţă de 9 zile, internată cu icter.

„Au încercat să o trateze dar nu a reacţionat pozitiv la niciun fel de tratament […] Mi-au spus clar că va muri. Sec. N-are nicio şansă, moare” a spus mătuşa unei fete decedate, Maria Voica Pleşca.

Cinic este că seria de infecţii a avut loc într-un spital în care s-au făcut investiţii uriaşe. 5 milioane de euro au venit, până anul trecut, prin PNRR.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat