back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Cum se va construi A7: o parte din singurul drum cu regim de autostradă din Moldova va fi demolată

Construcţia autostrăzii Bacău – Paşcani presupune demolarea unei porţiuni din centura „oraşului lui Bacovia”. Această acţiune nu este determinată de o eroare de proiectare, fiind un cost asumat încă de la început. Demolarea va afecta circa 9.000 mp de carosabil, bariere metalice, elemente de susţinere, fundaţii, un podeţ, rigole şi elemente de semnalizare. Intervenţia este necesară pentru conectarea autostrăzii Bacău – Paşcani la centura Bacăului, variantă ocolitoare care este realizată, parţial, tot în regim de autostradă.

 Legătura dintre cele două drumuri va fi făcută printr-un nod rutier, iar execuţia acestuia presupune demolările amintite, carosabilul afectat fiind actualul racord al centurii Bacău la drumul naţional. „Având în vedere faptul că acest nod rutier se va executa după ce varianta de ocolire va fi dată în exploatare, vor fi necesare lucrări de demolare parţiale a variantei de ocolire Bacău în zona km 0 a autostrăzii Bacău – Paşcani”, se precizează în documentaţia tehnică a proiectului, consultată de Ziarul de Iaşi.

Nodul rutier este în nordul Bacăului

Execuţia nodului rutier va fi făcută în trei faze de construcţie, astfel încât circulaţia pe centura Bacăului să nu fie afectată „radical”. În primă fază, vor fi realizate o bretea, drumuri laterale de întreţinere, lucrări de drenaj, o structură peste autostrada Bacău – Paşcani şi extinderea platformei existente a centurii Bacăului. „În această fază de execuţie, se păstrează tranzitul vehiculelor prin varianta de ocolire Bacău, acesta fiind deviat uşor în direcţia sud-vest pentru execuţia lucrărilor de extindere a platformei pe partea dreaptă. Devierea traficului se va realiza prin benzi de circulaţie reduse, de 3 metri”, se arată în proiectul tehnic.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat