back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Datoriile societăților, publice pe site-ul Primăriei, la secret în anumite situații

Administrația locală din Pașcani a publicat o nouă listă cu societățile comerciale care au cele mai mari datorii la bugetul local. Documentul este pe site-ul instituției și cuprinde 34 de societăți comerciale, o bună parte din ele care nu mai au activitate sau în procedura de faliment.

Cele mai mari datorii sunt înregistrate de Retrom SA Pașcani și fosta fabrică de perdele Siretul SA, de peste 650.000 lei. Tot în capul listei de află Construcții Feroviare Moldova cu peste 420.000 lei, SCUDAS SA cu peste 300.000 lei și AMED GROUP cu peste 260.000 lei.

În sumele respective sunt incluse și penalitățile de întârziere, uneori sumele datorate fiind mai mici. Datele publicate de Serviciul de Finanțe Publice Locale Pașcani nu au reprezentat un secret fiscal iar pe lângă cele 34 de societăți mai sunt și altele care înregistrează datorii neachitate la bugetul local.

BIT TV a trimis o cerere de informații publice pentru a afla dacă societatea care deține magazinul din fața Gării, pe domeniul public fără contract, plătește sau nu chirie și dacă are datorii.

În răspunsul primit din partea administrației se arată că astfel de date sunt protejate de lege și reprezintă un secret fiscal și că ele nu pot fi făcute publice. Răspunsul transmis către BIT TV este total diferit față de situația în care au fost făcute publice datele societăților și datoriilor înregistrate pe site-ul Primăriei. Subiectul a fost pus în discuție în cadrul ședinței Consiliului Local din 31 ianuarie a.c., de către jurnaliștii de la BIT TV.

Primarul nu a avut nici o explicație și a spus că va căuta un răspuns.

BIT TV a solicitat lămăriri și în cadrul conferinței săptămânale de presă, în contextul în care patronul societății este rudă cu edilul. Primarul, la vremea respectivă, a refuzat să clarifice această situație.

Menționăm că în conformitate cu prevederile legale domeniul public nu poate fi folosit pe termen îndelungat decât pe baza unor contracte de închiriere sau concesiune în urma unor licitații. La Pașcani, au fost depistate mai multe societăți care ocupă abuziv domeniul public fără contracte și fără plată, iar în cazul magazinului din fața Gării, patronul achită chiria în baza unui contract expirat, banii fiind transmiși direct în contul Primăriei.

Reprezentanții Primăriei nu au știut să spună dacă sumele plătite sunt înregistrate la Finanțe că fiind contravaloarea chiriei pentru deținerea terenului fără contract și nici dacă au fost calculate penalități de întârziere, dacă aceste sume nu au fost înregistrate că fiind plățile chiriilor.

Pe lista agenților economici fără contract se află și una dintre societățile primarului, iar până acum nu au fost luate același măsuri de evacurare și dărâmare a construcțiilor ilegale, așa cum s-a întâmplat în piață, de exemplu, cu comercianții care au rămas fără contract.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat