back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

De ieri am intrat în Postul Cincizecimii. Când sunt dezlegări la peşte?

De ieri a început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cunoscut sub numele de Postul Sâmpetrului sau Postul Cincizecimii. Acesta îşi trage rădăcinile tradiţiei încă din secolul al IV-lea, când era ţinut doar în cercuri monahale întinzându-se mai greu la toţi credincioşii.

Postul începe mereu în lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii, şi ţine până în ziua prăznuirii celor doi apostoli, pe 29 iunie. Postul însă nu are o dată fixă, pentru că depinde mereu de sărbătorirea Înălţării. De aceea, dacă Sărbătorile Pascale se întind înspre sfârşitul lunii mai, iar Înălţarea cade după data de 29 iunie, credincioşii vor ţine post doar trei zile, înainte de 29 iunie. Ca regulă pentru a se afla durata postului, se numără câte zile sunt de la data Învierii, inclusiv, din anul respectiv, până în ziua de 3 mai. Rezultatul va fi lungimea postului, anul acesta el durând nouă zile. În sâmbăta şi duminica cuprinse în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel se mănâncă peşte, existând dezlegare în acest sens.

Dezlegare la peşte va fi şi pe 24 iunie, când se sărbătoreşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, şi în zilele de luni, marţi şi joi, dacă în aceste zile există în calendar prăznuirea unui sfânt de cruce neagră. Dacă o astfel de prăznuire cade în zilele de miercuri sau vineri, atunci se dă dezlegare la untdelemn şi vin. În cazul în care ziua de 29 iunie cade miercuri sau joi, se va da dezlegare şi la peşte, dar şi la vin şi ulei.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat