back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

De sâmbătă, becurile cu incandescenţă vor fi retrase definitiv de pe piaţă

 

 

 

 

 

 

 

 

Becurile cu incandescenţă vor dispărea definitiv de la comercializare începând de sâmbătă, când intră în vigoare o directivă europeană în acest sens, măsura fiind menită să conducă la economisirea energiei, transmite agenţia EFE.
Această dată încheie perioada tranzitorie începută în luna septembrie 2009, când au fost retrase de la comercializare becurile cu incandescenţă cu o putere de peste 100 de waţi, în anii 2010 şi 2011 fiind retrase şi cele de peste 75 şi de 60 de waţi.
Consumatorii vor putea să le înlocuiască cu becuri fluorescente compacte, care consumă cu 75% mai puţină energie decât cele cu incandescenţă, sau halogene, echivalente cu cele incandescente din punctul de vedere al calităţii iluminării, dar care consumă cu 25-50% mai puţin decât acestea din urmă.
Lămpile moderne LED se prefigurează a fi succesoarele naturale ale celor cu incandescenţă din punctul de vedere al calităţii, ele permiţând în plus economisirea a până la 70% din energia consumată. Acestea au însă şi un inconvenient major: preţul ridicat, cuprins între 15 şi 25 de euro, în comparaţie cu un euro cât costă un bec tradiţional, este obstacolul major ce împiedică extinderea utilizării lămpilor LED.
Odată cu înlocuirea becurilor tradiţionale, Comisia Europeană estimează că fiecare cămin va economisi în medie 50 de euro pe an. Va exista şi un impact favorabil asupra mediului înconjurător, durata de viaţă mai mare a noilor becuri permiţând reducerea cantităţii de reziduuri şi vor scădea şi emisiile de dioxid de carbon.
Sursa: Adevarul

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat