back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Decizia privind exproprierea terenurilor pentru construcția barajului de la Lunca Pașcani publicată pe site-ul Primăriei – DOC

Anunț important pentru cetățenii care au terenuri în zona barajul de la Lunca Pașcani. A fost publicată pe site-ul Primăriei municipiului decizia de expropriere, care cuprinde aproape 4000 de suprafețe de terenuri de pe raza unităților administrativ-teritoriale Dolhasca din județul Suceava, Lespezi, Vânători, Valea Seacă și Pașcani.

Descarcă adresa

Descarcă decizia

Documentul conține atat numele proprietarilor si datele de identificare ale parcelelor cât și sumele acordate pentru despăgubiri.

Cele mai numeroase terenuri sunt pe raza orașului Dolhasca și a comunei Lespezi.

La finalul tabelului sunt informațiile cu privire la despăgubirile de pe raza municipiului Pașcani, de la poziția 3.846 și până la final. Sunt circa 100 de terenuri, dintre care în jur la 20 de suprafețe la dispoziția comisiei locale de fond funciar, 11 ce aparțin societății Hidroelectrica, cinci cu proprietar neidentificat iar restul, cetățenilor.

Cea mai mare suprafața trecută pe tabel din zona municipiului, ce are peste 30.000 mp, este la dispoziția comisiei locale și se vor acorda despăgubiri de aproape 100.000 de lei.

Decizia a fost luată de Hidroelectrica pe 30 decembrie 2024 și este obligatoriu a fi afișată la sediul tuturor primăriilor implicate în acest proces de expropriere.

Suma totală estimată a despăgubirilor este de 29.171 mii lei (29.170.483,94 lei) pentru un număr de 3946 imobile.

Obiectivul de investiție „Amenajarea Hidroenergetică Pașcani pe râul Siret” este situat la circa 2,5 km amonte de orașul Pașcani, pe raza unităților administrativ-teritoriale Dolhasca din județul Suceava, Lespezi, Vânători, Valea Seacă și Pașcani din judeţul Iași.

De precizat este faptul că lucrările de amenajare a barajului si a hidrocentralei de la Lunca Pașcani ar urma sa fie finalizate pana la sfârșitul anului 2026. Este o noua estimare, făcută de acesta data chiar de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Investiția începută in anul 1985, a fost abandonată in 1989, apoi au fost reluate lucrările pentru perioade scurte de timp. In momentul de fata lucrările sunt continuate de Hidroelectrica. Lacul de acumulare are un grad de realizare de 80 % si urmează sa aibă o capacitate de 68 de milioane de mc de apa iar hidrocentrala aflată tot in acelasi stadiu de realizare, ar urma sa aibă o putere instalată de 10 megawați.

Menționăm ca de-a lungul timpului, mai multe oficialități si politicieni au spus ca lucrările de la barajul Lunca Pașcani vor continua si ca vor fi finalizate in câțiva ani de zile, dar promisiunile nu au fost respectate. Declarațiile au fost făcute mai ales in preajma campaniilor electorale.
De exemplu, in anul 2008 un fost parlamentar din Pașcani a spus ca lucarile vor fi reluate si vor fi finalizate in maxim 3 ani de zile si ca vor fi create cca. 1000 de noi locuri de munca. Puțin mai târziu, un fost edil planifica transformarea lacului de acumulare in zona de agrement cu vaporașe si baza sportiva, iar in apropiere sa fie făcută o pista de avion.
Drept urmare unii cetățeni și-au cumpărat terenuri in zona, convinși ca au făcut o investiție.

https://bit24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Decizia-de-expropriere-nr.2833-30.12.2024.pdf

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat