back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Declarații pe propria răspundere pentru elevi și profesori, că nu înregistrează sau distribuie cursurile online

Consiliul Național al Elevilor spune că Ministerul Educației vrea ca părinții, elevii și profesorii să semneze declaraţii pe propria răspundere în care aceștia se obligă să nu înregistreze sau să distribuie cursurile online.

„Astăzi, Ministerul Educației și Cercetării a lansat două declarații pe proprie răspundere, pentru elevi și părinți, respectiv pentru cadrele didactice. Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal. Consiliul Național al Elevilor își exprimă indignarea față de prioritățile Ministerului Educației și Cercetării, în timp ce din ce în ce mai unități de învățământ trec în scenariul roșu, fără a avea, însă, infrastructura necesară predării online. Considerăm că aceste declarații sunt redundante, întrucât aspectele menționate în cuprinsul lor sunt extrase din lege, care e, inerent, obligatorie pentru toți actorii sistemului de învățământ”, au transmis reprezentanții elevilor, marți seară, într-un comunicat remis presei.
i solicită astfel Ministerului Educației „eliminarea acestor declarații inutile și monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele școlare județene, a activității didactice online a profesorilor, de multe ori inexistentă”.

„În timp ce situația epidemiologică se agravează de la o zi la alta, fapt care va conduce în mod cert spre tranziția către educația online a multor unități de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării devine campion național la plimbat hârtii. Aceste declarații sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menționate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori și părinți. E mult mai ușor să ne facem că facem, decât să rezolvăm problemele concrete din teritoriu. Sunt curios câți elevi care nu au acces la internet vor completa această declarație”, a spus Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, citat în comunicat.

Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere pentru școala online, una pentru profesori și alta pentru părinți și elevi, în care toți „se obligă” să nu înregistreze sau să distribuie imagini din timpul cursurilor pe net și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni – a scris marți publicația Edupedu.ro.
CONTINUARE PE HOTNEWS.RO

PULSUL ZILEI

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Niciun articol afișat