back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Demersuri pentru înființarea de stații de încărcare electrică în Pașcani și Târgu Frumos

Mai multe statii pentru incarcarea mașinilor electrice ar urma sa apara in acest an, în municipiul Pașcani, dar si in localitatile din apropiere. Autoritățile locale dar și cele județene fac deja demersuri în acest sens.

Mai exact, Consiliul Județean Iași a anunțat miercuri, 26 ianuarie a.c., ca a lansat o achizitie publica pentru servicii de proiectare pentru „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în județul Iași”. Valoarea estimata este de aproape 96.000 de lei fara TVA.

În total, vor fi 20 de stații, dintre care una va fi amplasata pe strada Garii din municipiul Pascani, langa Scoala Gimnaziala Speciala.

Și Primăria Municipiului Pașcani a anunțat ca intenționează să depună o cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru 16 stații de încărcare. Acestea ar urma să fie amplasate la Primărie, Piața Vale, intrarea în municipiu dinspre Iași, în zona societății PRO INVEST, în zona Kaufland și alte locații. Fiecare stație va avea două module de încărcare. Valoarea maximă a investiției ar urma să fie de 3 milioane de lei, iar municipalitatea trebuie să asigure cheltuielile de racordare a stațiilor.

Și administrația locală din Târgu Frumos are în vedere acest lucru. Administratorul public, Marius Udișteanu, a anunțat că o astfel de investiție este prioritară pentru acest an în oraș.

De precizat este faptul că, primăriile pot depune cereri de finanțare pentru stații electrice la Administrația Fondului pentru Mediu, până pe 31 martie 2022 sau după epuizarea bugetului alocat de 500 milioane de lei.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că România va avea o reţea de 18.000 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice în următorii 4-5 ani, din banii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Pe internet, gasiti o harta cu statiile electrice din judetul Iasi. In Targu Frumos si Cristesti sunt locatii date in folosinta, iar in Lespezi si la supermarketul LIDL din Pascani sunt in curs de amenajare.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat