back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Despre activitatea senatorului USR Dan Lungu, pe scurt

 

 Comunicat: Și la finalul acestei ultime sesiuni parlamentare, Dan Lungu, senator USR de Iași, își prezintă raportul de activitate actualizat. Acesta prezintă în detaliu care au fost, în ultimele șase luni, activitățile sale atât în Parlament, cât și în circumscripție – inițiativele legislative semnate, întrebările și interpelările adresate miniștrilor, cele mai importante întâlniri din timpul audiențelor săptămânale, întâlnirile de lucru și obiectivele atinse ale proiectelor pe care le-a derulat alături de echipa cabinetului său parlamentar din Iași.

Au continuat inițiativele de responsabilizare socială

Activitatea la nivel local a luat, și în timpul acestor luni, forma inițiativelor de responsabilizare socială, iar proiectele derulate au implicat și comunitatea ieșeană. Astfel, întâlnirilor din timpul audiențelor programate săptămânal la cabinet, li s-au alăturat și numeroasele activități desfășurate sub umbrela proiectului „Până hăt de carte!”, lansat în anul 2017. Continuând să sprijine cultura și educația în mediul rural ieșean, Dan Lungu, alături de echipa cabinetului, au donat cu ajutorul ieșenilor peste 15.000 de cărți în 32 de biblioteci comunale și școlare, centre de plasament și asociații.

 

În timpul pandemiei provocate de virusul COVID-19, întrucât în urma unei interpelări adresate Ministerului Educației și Cercetării a reieșit faptul că în satele din Iași există peste 11.000 de elevi care nu pot participa la lecțiile online din cauza lipsei resurselor, echipa „Până hăt de carte!” a lansat un apel public pentru a strânge dispozitive și a veni în sprijinul elevilor. Astfel, în cursul lunilor mai și iunie, echipa a strâns, cu ajutorul persoanelor fizice și companiilor IT ieșene, un total de 34 de dispozitive (18 laptopuri, 7 PC-uri, 6 tablete, 3 telefoane). Acestea au ajuns, cu ajutorul bibliotecarilor și învățătorilor, la elevi din comunele Cotnari, Grajduri, Ciortești, Ipatele, Andrieșeni, Schitu-Duca și Dolhești.

Demersurile pentru patrimoniu

În ceea ce privește patrimoniul local și național, Dan Lungu a trimis semnale de alarmă multiple și în aceste luni către instituțiile responsabile. Acestea s-au materializat în adrese, solicitări și interpelări adresate Ministrului Culturii. Unul dintre cele mai importante demersuri a vizat Conacul lui Grigore Ureche din comuna Ceplenița în cazul căruia, în urma unei vizite de lucru la fața locului, senatorul USR a adresat o interpelare Ministrului Culturii. În zilele imediat următoare, Liviu Brătescu, Secretar de Stat în Ministerul Culturii, s-a deplasat în comuna Ceplenița pentru a constata situația și ulterior a menționat că va stabili cu prioritate pașii necesari pentru a începe reabilitarea monumentului de patrimoniu.

Transparență și clarificarea problemelor de interes local ale cetățenilor

Una dintre activitățile constante ale cabinetului a fost, în ultimele luni, și lansarea demersurilor pentru comunicarea cât mai eficientă a informațiilor de interes public, precum trimiterea adreselor, petițiilor sau solicitărilor. Printre subiectele abordate s-au numărat transportul școlar al elevilor din satele ieșene, achizițiile de carte ale bibliotecilor comunale, programele pentru sprijinirea victimelor violenței domestice, protecția muncitorilor români din afara țării în vreme de criză, achiziționarea tabletelor pentru elevi în timpul desfășurării școlii online sau informarea în ceea ce privește calitatea apei potabile din comunele Iașului și, după caz, lipsa rețelelor de apă potabilă.

Activitatea ultimilor patru ani în cifre

În cursul ultimilor patru ani de mandat, Dan Lungu a semnat 96 de inițiative legislative și a inițiat 5 propuneri legislative pentru modificarea și completarea unor legi, în urma consultărilor și dezbaterilor cu reprezentanți ai sectorului cultural. Totodată, acesta a adresat 110 de întrebări miniștrilor de resort și a interpelat de 54 de ori miniștrii în legătură cu probleme din domeniul cultural, educațional sau cerând lămuriri și soluții pentru problemele cetățenilor întâlniți în timpul audiențelor săptămânale.

La nivel local, a trimis peste 120 de solicitări, adrese și petiții instituțiilor responsabile, în vederea transparenței cheltuirii banilor publici și pentru informarea promptă și completă a ieșenilor atât din municipiu, cât și din județ.

Raportul poate fi consultat integral aici: http://senatordanlungu.ro/raport-de-activitate-anual/

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat