back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Două săptămâni de teste la gimnaziu și liceu, în toate școlile din județ

Nici bine nu a inceput scoala ca pe elevii din Pascani, Targu Frumos, Harlau si comunele din imprejurimi, ii asteapta doua saptamani de testari. In perioada 29 septembrie – 1 octombrie, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi organizează, în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din rețeaua educațională județeană, testarea inițială cu subiecte unice a elevilor de gimnaziu și de liceu, administrată pentru un număr de 10 discipline de studiu.

Elevii vor susține câte un test în fiecare zi a acestei perioade, iar timpul de lucru pentru fiecare probă în parte nu va depăși 50 de minute. Conform Calendarului de testare trimis în școli, în prima săptămână se vor susține testele pentru Limba și literatura română, Matematică, Limba modernă 1, Limba modernă 2 și Fizică. În a doua parte a acestei perioade, începând cu 27 septembrie, se vor susține probele pentru Chimie, Biologie/Anatomie, Istorie, Geografie și Informatică. Precizăm că elevilor de gimnaziu nu le vor fi administrate teste pentru disciplinele care sunt în primul an de studiu.

Scopul acestei evaluări unitare este de a realiza o diagnoză obiectivă privind nivelul de pregătire a elevilor pe fondul traversării unei ample perioade de criză educațională generată de contextul pandemic.

Notele obținute în cadrul acestor evaluări nu se trec în catalog decât la solicitarea elevilor/ părinților.

Testele inițiale și baremele de corectare au fost elaborate în consiliile consultative ale disciplinelor, sub directa coordonare a inspectorilor de specialitate, și vor fi trimise în școli, conform unei proceduri specifice, în fiecare zi din calendarul de testare.

Începând cu 12 martie 2020 și până în prezent, în școlile din județul Iași procesul educațional s-a desfășurat în baza unor formule de învățare dintre cele mai diverse: fie on line, sincron sau asincron, fie hibrid, fie la distanță, prin pachete educaționale. Totodată, în anul școlar 2020-2021, mediile s-au încheiat în baza unei formule atipice, cu doar două note, fără teză.

Totodată, testele inițiale cu subiect unic nu se aplică elevilor din școlile speciale și nici elevilor cu CES din școlile de masă care lucrează după programă adaptată. Evaluarea inițială a acestor elevi se va realiza în regim individualizat, cu instrumente specifice elaborate de către profesorii de la clasă.

Datele rezultate în urma administrării testelor inițiale cu subiect unic vor fi analizate în cadrul comisiei pentru curriculum din fiecare școală și vor genera un program de măsuri cu caracter remedial. La nivel județean, analiza și prelucrarea datelor se va realiza de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza ” din Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic” informeaza ISJ Iasi printr-un comunicat de presa.

 

 

 

 

PULSUL ZILEI

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Niciun articol afișat